Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Mijlocașul echipei ACS Banat Girls Reșița, Daria Muntean, în vârstă de 16 ani, a fost convocat în premieră #SubTricolor. La Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, aceasta va lua parte, alături de alte 19 jucătoare, la acțiunea de selecție a lotului național de junioare WU17, pregătit de Irina Giurgiu!

Acțiunea urmărește consolidarea lotului pentru partidele următoare, în vederea WEURO U17. În perioada 5-13 aprilie, lotul național feminine U17 al României are programat cantonamentul.

Fotbalista legitimată la echipa reșițeană a declarat: „Este prima mea convocare la acțiunile echipei naționale, mă simt privilegiată să fac parte din grupul de jucătoare selectat de doamna Irina Giurgiu. Merg acolo pentru a da tot ce este mai bun din mine, la fel cum fac și pentru echipa de club. Este o mândrie să mă pot antrena sub tricolor, alături de cele mai bune jucătoare din categoria mea de vârstă, iar asta nu face decât să mă motiveze să trag mai tare de mine și să dovedesc că merit să mă aflu printre ele. Emoții? Bineînțeles, dar, nu voi lasă emoțiile să mă controleze și voi încerca să le transform în lucruri pozitive”.

JCS-Ștefan Moraru