În urmă cu două luni, alpinistul a fost obligat printr-o sentinţă irevocabilă, dată de Tribunalul Caraş-Severin, să plătească, în solidar cu Clubul Montan Caransebeş, o sumă importantă de bani Asociaţiei Salvamont Caransebeş.
Totul pleacă de la un proces intentat de Asociaţia Salvamont care, prin instanţă, a cerut de la Clubul Montan restituirea a 13 paturi, 14 saltele, 19 pături de lână, 2 bănci din lemn, două mese şi un boiler electric pe care Asociaţia le consideră ale ei.
Povestea începe cu Hotărârea Consiliului Local Caransebeş nr.275/2005 de asociere cu Clubul Montan Caransebeş (CMC) în vederea exploatării eficiente a cabanei „Scorilo“ de pe Muntele Mic. Această cabană a fost predată de Asociaţia Salvamont la 30 noiembrie 2005, prin proces verbal, Consiliului Local Caransebeş cu toate bunurile aflate în ea, inclusiv cele care mai târziu vor face obiectul unui proces ce se întinde de doi ani de zile.
În 2 decembrie 2005, Consiliul Local a predat totul Clubului Montan. În 26 ianuarie 2006, între Asociaţia Salvamont şi Cornel Galescu, preşedintele CMC, s-a încheiat un contract de custodie având ca obiect „predarea/primirea fără plată a unor obiecte aparţinând asociaţiei şi depozitarea acestora în cabana Scorilo, aflată în proprietatea Primăriei Caransebeş“.
La data de 18 ianuarie 2007, Asociaţia Salvamont intentează proces Clubului Montan şi cere restituirea bunurile predate prin contractul de custodie. Procesul se judecă la instanţele competente din Caraş-Severin, apoi ajunge la Curtea de Apel Timişoara, dosarul se întoarce spre rejudecare la Judecătoria Caransebeş şi ajunge la Tribunalul Caraş-Severin. Cu amânări, cu diverse căi de atac se întinde din 18 ianuarie 2007 până în 2 septembrie 2009.
La un moment dat, intervenienţi în proces, în interes propriu, au fost şi Primăria Caransebeş, prin primar, şi Consiliul Local Caransebeş. Una din instanţe chiar a constatat că bunurile cerute de Asociaţia Salvamont (respectiv paturile, mesele, păturile) nu aparţin acesteia ci „potrivit listelor de inventar şi proceselor verbale de predare primire depuse de către intervenienţi la dosar, acestea sunt proprietatea Consiliului Local Caransebeş.
Pe de altă parte, cabana Scorilo în care se află bunurile fiind proprietatea CL Caransebeş, Cornel Galescu, preşedintele Clubului Montan, nu era îndreptăţit să primească bunurile în custodie, obligaţia acestuia fiind doar aceea de a folosi cabana.
Prin urmare nefiind îndeplinite condiţiile obligaţiei de restituire a bunurilor de către pârâţi, prevăzută de art. 1604 Cod civil, reclamanta nu poate să solicite despăgubiri civile ce reprezintă nefolosinţa bunurilor“.
Însă, aceste aspecte au fost constatate doar de o instanţă. Într-un final, procesul ajunge la Tribunalul Caraş-Severin care a respins cererea de intervenţie a Primăriei Caransebeş ca fiind nefondată şi a obligat pârâţii, adică pe Cornel Galescu şi Clubul Montan, să restituie toate bunurile aflate în custodie la Cabana Scorilo. Mai mult, instanţa obligă pârâţii, în solidar, să plătească Asociaţiei Salvamont şi suma de 1.170 de lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii (18.01.2007) şi până la data executării hotărârii (decizia Tribunalului CS a fost pronunţată în 2 septembrie 2009). La un calcul simplu cam în jur de 400 de milioane de lei vechi. Obiectul litigiului (adică acele pături, paturi, mese), potrivit celor arătate de instanţă, a fost de 3.000 de lei noi.
Trist e faptul că părţile nu au ajuns la o înţelegere şi s-a ajuns aici. Deşi o decizie sau o sentinţă trebuie respectată, Cornel Galescu susţine că nu va avea de unde să plătească aceşti bani. Chiar se merită ca pentru nişte pături, saltele şi paturi, numele unui om care a dus România şi judeţul pe acoperişul lumii, la propriu, să fie purtat prin instanţe? Se merită ca albul zăpezilor cucerite de el să fie amestecat cu noroiul provocat de nişte bani?
Nina Curiţa
[email protected]