Caraş-Severin, Romania

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din municipiu a organizat, ieri, în Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Păuţa“, a III-a ediţie a Festivalului Judeţean Folcloric „Drag mi-i graiul bănăţan“. Evenimentul face parte din programul de activităţi al Seminarului „Didactica Internaţional2010“ şi este înscris în calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene din acest an, avizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Festivalul, în cadrul căruia s-au înscris 70 de copii, din 16 unităţi de învăţământ din CaraşSeverin, s-a adresat elevilor din ciclurile primare şi gimnaziale, şi a cuprins două secţiuni: recitator în grai bănăţean şi solist vocal de muzică populară în grai bănăţean. Pentru a-i încuraja pe copii să participe şi la ediţiile viitoare, organizatorii le-au oferit tuturor diplome simbolice.

Prin organizarea acestui eveniment, gazdele şi-au propus păstrarea şi promovarea graiului bănăţean, a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor culturale din zona Banatului. Printre partenerii festivalului s-au numărat Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa.

Roxana Nafiru