Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Nemulţumit de statutul pe care îl are acum Viitorul Caransebeş, antrenorul Dunării Călăraşi a vorbit din nou, zilele trecute, cu edilul municipiului, Felix Borcean, despre această situație.

„I-am spus lui Felix că m-aş bucura ca, în campionatul viitor, să avem echipa măcar la baraj, însă el ia decizia finală, dar eu zic că e păcat ca echipa oraşului să nu fie mai sus. Răspunsul lui a fost că o să se gândească. Ceea ce i-am propus eu n-ar presupune nicio cheltuială în plus, bugetul ar fi acelaşi. Tot ce se depăşeşte plătesc eu, dacă se depăşeşte, dar nu cred că e cazul. O decizie finală, însă, urmează s-o ia Felix, fiindcă priorităţile oraşului pot să fie altele. Eu pot doar să garantez că vom juca barajul, unde, se ştie, se pot întâmpla multe, dar măcar suntem acolo. Nu pot să accept că acum barajul îl joacă Lupacul. Am tot respectul pentru ce se întâmplă acolo, şi-au făcut stadion, cinste lor, le urez să promoveze, dar eu zic că oraşul Caransebeş merită mai mult. Asta m-a şi făcut să vorbesc cu Felix, să-i ofer sprijinul total dezinteresat. Sunt interesat doar să fie bine. Nu e vorba să împrumut jucători, e nevoie de oameni care vor să facă performanţă. E prea mic nivelul să nu reuşim”, a spus Dan Alexa.