„Ai văzut ce fac nemţii ăştia? Incredibil, frate, de unde le-a venit ideea? Cum au putut? E de neconceput, e… miraculos!“ Păi şi până la urmă ce au făcut „nemţii ăştia“(cărora eu le zic germani), atât de extraordinar? Au ieşit din criză, atâta tot. Fără isterie şi fără pompă. Economia lor creşte în mod real, nu doar în minţile politicienilor, iar şomajul a ajuns aproape egal cu cel de dinaintea crizei. Mai mult, trag şi restul Europei după ei.
De ce? Departe de a se ascunde în spatele mândriei şi de a sfida problemele de la tribună, s-au împrumutat când au avut nevoie, nu când le-a ajuns funia la par. Apoi, în loc să arunce banii la „popor“ şi la clienţii politici, i-au folosit pentru a sprijini firmele. Ca să fiu înţeleasă – TOATE firmele capabile, indiferent de culoarea lor politică. De fapt, încep să mă prind cam unde e miracolul. La ei n-au existat „ai noştri“ şi „ai lor“; la ei Angela Merkel nu a fost creştin-democrată, ci doar germană; la ei nu s-a dat azi o lege pentru ca mâine să fie revocată şi poimâine rediscutată, modificată şi adăugită. Clar, acum înţeleg mirarea românilor. Sună ciudat, exotic, de-a dreptul miraculos, de parcă am vorbi despre o insulă pierdută în mijlocul oceanului, unde au supravieţuit păsările Dodo, nu-i aşa?
Şi totuşi, unde e „miracolul“ lor? Germanul nu a făcut altceva decât să muncească – în adevăratul sens al cuvântului; iar statul, în loc să-i trântească în braţe un teanc de acte şi de dosare iar apoi să-i pună piedică pe scări când coboară, l-a ajutat; indiferent dacă era patron sau simplu angajat.
Şi normal că românul cască gura prostit la aşa ceva, de parcă ar fi omul de Neanderthal la vederea focului. Cum să nu se mire el, cel care încă mai aşteaptă cu sufletul la gură să vină pe sticlă vre-un …escu şi să anunţe cu mândrie că „economia duduie din nou!“, sau care îşi face planuri pentru viitoarele majorări „de la anu“ fără să se întrebe de unde vor veni banii?
Vi se pare poate că exagerez? Că am o părere prea proastă despre români? Dacă da, întrebaţi-vă de exemplu cam ce visează studenţii noştri. Conform unui studiu european, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei ştiu (sau ar trebui să ştie) că tot în România vor rămâne, ei speră la primul loc de muncă să primească un salariu de 10.000 de euro pe an! Da, aţi citit bine – adică 3.600 de lei pe lună. În România. De astăzi.
Ei bine, iată că am găsit şi ceea ce căutam. Nici vorbă de vreun miracol german, ci doar de unul românesc. O ţară în întregime miraculoasă…
Nina Curiţa