Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Este concluzia instituției de control, care a verificat cum a gestionat Primăria Caransebeș resursele publice pe perioada stării de urgență, concluzie ajunsă zilele trecute și pe masa consilierilor locali!

Pe scurt, cei de la Curtea de Conturi spun că Primăria a plătit nelegal peste 114.000 de lei către un hotel din Caransebeș unde au fost carantinați medici și asistenți de la Spitalul Municipal de Urgență. „Suma de 114.075 lei este plată nelegală, întrucât au fost acceptate la plată și achitate servicii hoteliere de cazare neprestate în valoare de 113.625 lei și servicii hoteliere de cazare, contrar normelor legale în vigoare, de 450 de lei. De asemenea, nu se justifică nici solicitarea UATM Caransebeș de decontare din bugetul Ministerului Sănătății a sumei de 114.075 lei, pe baza borderourilor centralizatoare depuse la DSP Caraș-Severin”, precizează inspectorii Curții de Conturi Caraș-Severin.

În aceste condiții, primarul Felix Borcean consideră că firma care deține hotelul unde au fost carantinați medicii și asistenții ar trebui să înapoieze niște bani Primăriei Caransebeș, nu puțini. Edilul crede că problemele au apărut pentru că, inițial, Guvernul anunțase că va suporta și cheltuielile cu masa cadrelor medicale, ceea ce ulterior nu s-ar mai fi întâmplat.

„Inițial, în proiectele de lege ale Guvernului se stipula faptul că se vor achita inclusiv cheltuielile de cazare și masă pentru medici, au venit clarificări că masa medicilor nu se suportă pentru că ei au tichete de masă, dar noi la vremea respectivă, împreună cu conducerea de atunci a spitalului din Caransebeș, am considerat că e bună această măsură și am apelat la înțelegerea medicilor de a trece și ei prin această etapă. Au fost câțiva care au acceptat toate condițiile în sensul că nu mai aveau voie să meargă acasă la vremea respectivă, să stea efectiv în hotel, să mănânce acolo, să nu-și viziteze rudele, nu știu dacă s-au respectat întrutotul aceste condiții, fiind și perioada Sărbătorilor de Paști. Cert e că noi le-am pus la dispoziție și am plătit aceste costuri către unitățile de cazare dar ulterior au venit alte precizări, s-au tot refăcut contractele”, a declarat Borcean.

Cel mai probabil, după cum crede și edilul Caransebeșului, se va ajunge la un litigiu în instanță cu hotelul care a cazat cadrele medicale, mai ales că patronii acestuia au somat deja Primăria Caransebeș, printr-un renumit birou de avocatură din Timișoara, să achite trei facturi restante, în valoare totală de peste 123.000 de lei, ceea ce municipalitatea nu intenționează să facă.

„Nu am plătit în plus, s-au făcut contractele de așa natură, noi n-am plătit, mai avem de plătit, în mod normal conform contractelor, Primăria ar mai trebui să plătească niște bani, dar conform noilor dispoziții practic societatea respectivă ar trebui să ne mai înapoieze niște bani, probabil se creează litigiul, dumnealor nu sunt de acord să mai plătească, noi nu suntem de acord să mai plătim și o să ajungem probabil în instanță. În total, una peste alta, cred că societatea respectivă ar trebui să ne returneze vreo 70 de mii de lei. Noi trebuie să luăm niște măsuri, Curtea de Conturi va veni și va spune care sunt măsurile pe care le-ați luat? Ok, nu vrea societatea să vă dea banii, bun, i-ați acționat în instanță? Sau poate ne acționează ei, că și ei la rândul lor, consideră că mai trebuie să primească niște bani. Inițial, hotelierii au strâmbat din nas când au auzit de carantină, de Covid, dar când au auzit sumele care sunt puse la dispoziție de către Guvern au început să fie mult mai cooperanți”, a concluzionat primarul Felix Borcean.

Deși în documentul Curții de Conturi Caraș-Severin era vorba despre gestionarea banului public, trebuie precizat că niciunul din consilierii locali prezenți la ședința de zilele trecute, în care li s-a pus la mapă concluzia organului de control, nu a avut nimic de spus pe marginea acestui subiect.

JCS-R.M.