Jurnal de Caraş-Severin a scris în nenumărate rânduri atât despre noul mod de facturare al Enel, cât şi despre nemulţumirile reşiţenilor legate de acest aspect. Iată că a venit momentul să abordăm din nou subiectul deoarece au fost emise primele facturi de curent. După cum era de aşteptat, odată cu facturile au apărut şi primele cozi.
Reşiţenii, prompţi din fire, s-au prezentat imediat la casieriile din oraş, nu cumva să rămână restanţi. Ba chiar mai mult, nu au venit singuri, ci au adus cu ei „întăriri“: unii au venit cu copiii, nepoţii, soţul, soţia, vecinul, sau vecina. Şi iată că, dis- de-dimineaţă, chiar în faţa casieriei din cartierul Govândari a apărut o coadă de toată „frumuseţea“.
Şi, după cum era de aşteptat, acolo unde sunt cozi şi înghesuială acolo încep şi discuţiile. Iar din discuţiile celor de faţă am aflat că aproape toţi sunt nemulţumiţi atât de modul de facturare cât şi de perioada de facturare. „Una e să plăteşti factura lunar şi alta e odată la două luni. Nu sunt de acord cu aşa ceva. Trebuia să ne întrebe şi pe noi“, ne-a spus un domn.
Altă doamnă susţine că: „E mai complicat aşa. Noi suntem pensionari şi nu ne prea pricepem“. Însă ceea ce i-a deranjat cel mai tare pe toţi era aşteptarea: o parte din ei erau acolo de peste o oră. Şi, să nu uităm de casieriţe, care probabil şi ele obosite şi stresate, nu sunt tocmai „prietenoase“. „Am stat la coadă peste o oră. Şi, când am ajuns la casierie atât de «frumos» a vorbit cu mine“, ne-a mărturisit un domn.
Iată deci rezultatele noului mod de facturare: cozi, stres şi nervozitate din ambele părţi. Nu vrem să învinuim pe nimeni, dar oare alte soluţii nu există?
Doina Rolea