Caraş-Severin, Romania

Bineînţeles, de fiecare dată, modificarea înseamnă o majorare de preţuri, argumentele fiind rata inflaţiei, scumpirea carburanţilor, majorările salariale etc. Pentru a păstra „obiceiul“, operatorul local de salubritate, S.C. Transal Urbis S.R.L., a solicitat Consiliului Local majorarea tarifului serviciilor prestate, începând cu data de 1 martie 2007.

În cererea înaintată, se solicită o majorare cu şase procente a tarifelor existente, conform indicelui de inflaţie prognozat pentru acest an de Banca Naţională a României. Întruniţi în şedinţă ordinară ieri, 26 aprilie a.c., membrii legislativului local au aprobat un proiect de hotărâre cu privire la majorarea solicitată, astfel că locuitorii municipiului vor scoate ceva mai mulţi bani din buzunar pentru serviciile de salubritate.

Astfel, tariful de colectare şi de transport pentru gunoiul menajer s-a mărit de la 19 lei pentru un metru cub la 20,14 lei, valoare care nu include şi T.V.A. Şi pentru depozitarea gunoiului în rampă tariful a fost majorat, de la 9,5 lei pentru un metru cub, aşa cum era până acum, la 10,7, nici în acest caz în tarif nefiind inclusă valoarea T.V.A.

În urma hotărârii adoptate de consiliul local, şi pentru curăţarea coşurilor se va plăti anual: taxa în acest caz va fi de 9,08 lei, până acum locuitorii municipiului având de plătit 8,57 lei pe an pentru aceste servicii.

Iulius Pîrvu

[email protected]