Sărăcie şi opulenţă printre pensionarii din Arad. Foştii agricultori mor încet de foame, în timp ce unii foşti angajaţi ai statului se bucură de pensii de serviciu pe care le invidiază mai oricare dintre salariaţii din judeţ.
Cea mai mică pensie din judeţul nostru este de 26 de lei, fiind vorba de o pensie de urmaş. La polul opus, cea mai mare pensie oferită de sistemul public este de 4.411 lei. Aceasta, însă, nu este cea mai mare remuneraţie pe care o primeşte o persoană retrasă din câmpul muncii, la Arad.
Valoarea celei mai mari pensii din judeţ este de 8.959 de lei şi este primită de o persoană care a lucrat… la stat. Persoanele care au activat la ministerele de interne sau la apărare primesc pensii de serviciu de invidiat, de o valoare mult peste cea pensiilor primite de vârstnicii care au cotizat la sistemul public pe pensii. Media pensiilor primite de cei care au lucrat în domeniul agricol este de 290 de lei.
Remuneraţii mici mai primesc şi persoanele care au muncit în cooperaţii meşteşugăreşti, comerţ, unii bugetari, cei din industria uşoară şi alimentară. Pensiile foarte mari sunt primite de cei care au lucrat în magistratură, în aeronautică, la ministerul apărării, ministerul de interne, la serviciile de informaţii sau au fost parlamentari.
Aradul nu ajunge încă cu pensiile la media pe ţară. Media pensiilor este 668 de lei, în timp ce în judeţul nostru ea atinge doar 647 de lei.
A.G.
