Caraş-Severin, Romania

Judecătorii sunt consideraţi printre cei mai importanţi membri ai unei comunităţi. Nici nu este de mirare atunci că se doreşte prezenţa lor în cadrul birourilor electorale. Însă, aici apare o problemă între calitatea de membru al unei asemenea instituţii şi cea de magistrat.

Mai exact, „potrivit Constituţiei, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior“, după cum se arată într-un comunicat al Consiliului Suprem al Magistraturii.

În fiecare dintre aceste birouri sunt 13 reprezentanţi ai partidelor sau alianţelor politice, în timp ce judecătorii sunt în număr de doi. „CSM precizează faptul că, în repetate rânduri, a solicitat puterii legislative ca magistraţii să nu fie implicaţi în birourile şi oficiile electorale, deoarece se încalcă principiul imparţialităţii justiţiei, independenţei judecătorilor şi separaţiei puterilor în stat“, se mai arată în acest comunicat.

Urmarea este că instituţia s-a adresat Avocatului Poporului pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa hotărârii care stabilea componenţa birourilor electorale.

Nina Curiţa