În timp ce Ion Marius B., de 19 ani, din comuna Coronini, conducea un autoturism din direcţia Berzasca – Moldova Nouă, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum şi a lipsei de experienţă în conducere, la ieşirea dintr-o curbă la dreapta a pierdut controlul autoturismului, a părăsit carosabilul şi, după ce a rulat aproximativ 40 metri pe solul cu vegetaţie, a plonjat în apele fluviului Dunărea.
În urma accidentului ocupanţii autoturismului au reuşit să iasă, înainte ca acesta să se scufunde, pasagera S.S.V., de 17 ani, din comuna Berzasca, fiind internată la Spitalul Moldova Nouă pentru acordare de îngrijiri medicale. Cercetările continuă faţă de Ion Marius B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
