Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ieri, între orele 15.00-18.00, polițiștii cărășeni au desfășurat o nouă acțiune pe cel mai circulat drum național din județ, una în sistem cascadă, concomitentă cu cele derulate în județele învecinate!

Cei 28 de polițiști rutieri și de la structurile de ordine publică au urmărit combaterea încălcării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare, precum și a celorlalte încălcări ale normelor rutiere. În acest sens, s-au folosit 4 aparate radar, 3 de tip pistol laser TruCAM și unul fix. Iar în cele trei ore ale acțiunii, au fost destui șoferi care au picat în plasa celor de la Rutieră. Polițiștii au constatat mai multe abateri la regimul rutier, în urma cărora au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 70.000 de lei.

„127 de autovehicule au fost înregistrate de aparatele radar rulând cu viteze peste limita legală stabilită pe sectorul de drum tranzitat, cele mai mari viteze înregistrate fiind de 151, respectiv 169 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză maximă admisă de 70 km/h. În aceste cazuri au fost aplicate amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă (1.305 și 2.900 de lei), precum și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile. În total au fost reținute 16 permise de conducere, 4 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 12 pentru depășiri efectuate neregulamentar”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Și ca o constatare de bun augur a polițiștilor, vă mai spunem că în cursul zilei de ieri nu au fost înregistrate accidente rutiere pe DN 6, în Caraș-Severin, poate și datorită prezenței acestora pe șosea, care nu va rămâne o acțiune singulară pentru că polițiștii rutieri anunță că vor continuă să fie prezenți în trafic și să acționeze pe toate drumurile din județ.

JCS-L.A.