Ultima zi a lunii martie va aduce demararea proiectului privind gestionarea deşeurilor menajere în Caransebeş.
De luni, 31 martie 2008, vor începe lucrările la amenajarea celor 68 de puncte de colectare din municipiu, constând în platforme betonate îngrădite, pe care se vor amplasa câte trei pubele de plastic pentru sticlă, plastic şi hârtie.
Lucrările vor fi executate de o firmă caransebeşeană, care a câştigat licitaţia organizată în acest scop. Aceasta este doar o primă fază a proiectului PHARE privind gestionarea deşeurilor la nivelul municipiului Caransebeş, a cărui valoare totală se ridică la 804.500 de euro.
În următorii paşi vor fi instalate două tipuri de containere metalice, pentru deşeuri degradabile şi pentru alte tipuri de deşeuri (cum ar fi resturile de construcţii). Noile dotări ale municipiului vor include şi 204 containere metalice de câte 1.100 litri, 720 de pubele din plastic a câte 240 de litri şi 68 de containere în volum de câte 5,7 m.c.
Fiecare gospodărie individuală va fi dotată cu containere de 120 de litri, iar instituţiile de învăţământ vor primi coşuri de gunoi de 40 de litri. Nu vor fi uitate nici unităţile publice sau economice, care vor avea în dotare containere metalice.
Pentru asigurarea curăţeniei, la Caransebeş vor ajunge şi trei autogunoiere, o maşină cu sistem de încărcare cu cârlig şi o presă pentru împachetat. Termenul stabilit pentru finalizarea întregului proiect este 30 noiembrie 2008.
Iulius Pîrvu
