Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În cadrul campaniei „STOP violenţei împotriva femeilor“, persoanele abuzate şi traumatizate pot cere sprijin la TelVerde 0800.500.333!

Potrivit datelor statistice, la fiecare 12 minute o persoană este victimă a violenţei domestice, 66% din actele de violenţă fiind îndreptate împotriva femeilor, doar în Europa ajungând victime ale violenţei domestice, zilnic, între 12% şi 15% dintre femei. „În România, în primele 6 luni ale anului 2022, 18.507 femei au fost victimele unor acte de violență, dintre care 18 cazuri de omor, 13 tentative de omor și 12.801 acte de vatămare corporală. Numărul cazurilor de violență domestică a crescut în 2023, ajungând la 80.000 de cazuri în primele 9 luni ale anului, dintre care 30.716 victime sunt femei.“, a precizat deputatul Marius Damian într-o declaraţie politică adresată Camerei Deputaţilor.

Având în vedere această evidenţă îngrijorătoare, PSD a demarat o campanie prin care persoanele abuzate și traumatizate pot cere telefonic sprijin, îndrumare și consiliere. „Violența domestică împotriva femeilor este un fenomen ce trebuie combătut, iar acest lucru este cu putință doar dacă victimele sunt încurajate să ceară ajutor și dacă apoi sunt sprijinite corespunzător, dar și dacă persoanele care cunosc cazuri de violență domestică raportează agresorii și nu rămân indiferenți.“, a continuat Damian, reamintind că există legislație și modalități de combatere, accesul la justiție fiind asigurat și gratuit pentru victime.

În plus, Statul oferă sprijin psihologic, cazare, masă, asistență în găsirea unui loc de muncă. „Femeile trebuie să facă un prim pas esențial și curajos, acela de a cere ajutorul, deoarece de cele mai multe ori acestea se complac în situații în care drepturile fundamentale, precum dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și psihică le sunt încălcate, de frica amenințării cu moartea, sau că nu își mai văd copiii, de opinia societății sau pur și simplu fiindcă simt că nu există nici o cale de scăpare și că nu sunt sprijinite de instituțiile statului.“, a adăugat deputatul social-democrat, subliniind că 0800.500.333 – un număr care poate salva vieţi – trebuie apelat „când eşti victimă sau cunoşti un caz“.

JCS-B.P.