Caraş-Severin, Romania

Nu demult, se spunea că elevii români au de cărat ghiozdane mult prea grele. Că materia este dificilă, manualele sunt prea mari şi prea multe, etc. Aleşii s-au gândit să rezolve toate aceste probleme dintr-un foc, sau, mai bine zis, dintr-un proiect.

După ce şi-au dat seama că mult-lăudatul proiect „Un laptop pentru fiecare elev“ era la fel de realizabil ca şi trimiterea unui român pe Lună, un grup de parlamentari a venit cu o nouă „idee informatică“, şi anume să se ofere fiecărui elev de gimnaziu din ţara noastră câte un memory-stick cu o capacitate de 4 GB, mini-dispozitive urmaşe ale vechilor dischete pe care elevii să îşi copieze manualele în format electronic.

Ba chiar, unul dintre susţinătorii proiectului a mers pe ideea că „dacă avem corn şi lapte, de ce nu am avea şi memory stick-uri?“. Însă, proiectul nerealizat al laptop-urilor viza tocmai rezolvarea problemei accesului copiilor la calculatoare, mai puţin de 50% dintre elevii români având un PC acasă.

Aşa că, putem să ne întrebăm cum vor folosi copiii aceste stick-uri (al căror preţ total ajunge în jur de 20-30 milioane de euro), în condiţiile în care majoritatea nu au computerele necesare…

Ovidiu Badescu, profesor de matematică la Liceul „Traian Lalescu“, ne-a spus că „această iniţiativă e o prostie. Elevii nu pot învăţa în faţa calculatorului. În plus, câţi din judeţul nostru au calculator?“.

„Nu ne-ar strica să primim aşa ceva, e mai modern. Numai că nu ştiu cât de utile ar fi, mulţi colegi de-ai mei nu au calculator“, ne spune Adrian Tambu, elev de clasa a VII-a. „Ne-au promis mai demult calculatoare. Nu le-am văzut încă. Cum vor folosi stick-urile cei fără computere?“, se întreabă Miriam Popescu, elevă din clasa a VIII-a.

Nina Curiţa

[email protected]