Caraş-Severin, Romania

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat, de duminică, în Postul Crăciunului. Până în data de 24 decembrie, reşiţenii care doresc să ţină post vor uita de carne, lapte, ouă şi vor trece pe produse vegetale. Marii procesatori de carne au speculat momentul şi au introdus pe piaţă produse de post.

Dacă în urmă cu patru sau cinci ani, meniul celor care posteau era compus în special din cartofi, paste făinoase, fasole şi fructe, acum, acesta poate fi mult îmbunătăţit datorită gamei largi de produse vegetale, pe care le găsim în magazine şi supermarket-uri. „Carnea“ artificială, făcută cu proteine vegetale, se găseşte în diverse preparate cum ar fi: crenvurşti (4,29 lei – 250 gr.), cârnaţi (4,35 lei – 250 gr.), salam (3,95 lei – 300 gr.) şi parizer cu verdeaţă (4,19 lei – 250 gr.). Procesatorii au găsit alternative şi pentru lactate, pe piaţă existând caşcaval (17 lei/kg) şi brânză (16 lei/kg) făcute din produşi vegetali şi soia. În această perioadă, la mare căutare sunt şi pateurile de post, care se găsesc pe rafturile supermarket-urilor în diferite sortimente: cu ciuperci, ceapă verde, măsline şi ardei.

Preţurile conservelor variază în funcţie de gramaj şi marcă, între 1,49 şi 3,99 lei. Reşiţenii care nu vor însă să încerce astfel de produse, găsesc în pieţe, la ţărani, fructele şi legumele de bază, la preţuri convenabile. Astfel, în pieţele agroalimentare reşiţene kilogramul de roşii se vinde cu 3-4,50 lei, cel de castraveţi cu 5 lei, gogoşarii cu 6 lei, ardeii cu 3,5 lei, morcovii cu 2 lei, cartofii cu 1,2 lei, ceapa cu 1,5 lei, varza cu 1,5 lei, conopida cu 3 lei şi cel de fasole cu 5 lei. La sectorul fructe, kilogramul de mandarine costă 5 lei, cel de portocale 6 lei, clementinele 5 lei şi bananele 3-4 lei. Cele mai ieftine sunt merele Ionatane, 2 lei/kg şi perele de toamnă, al căror preţ variază între 2-3 lei/kg.

Roxana Nafiru
[email protected]