Jurnal de Caraş-Severin a scris recent despre trista soartă a rămăşiţelor minelor din Anina. În istoria celor ce au fost cândva printre cele mai importante mine de pe teritoriul actual al României s-a intrat ca în brânză. Sau, mai bine zis, ca în fier vechi.
După ce activitatea de exploatare minieră de aici s-a oprit, s-a pus la un moment dat problema salvării măcar a trecutului. Mai precis, se propunea deschiderea unui Muzeu al Mineritului. Însă, această activitate a fost… subminată.
Iar rezultatul constă în faptul că utilajele, multe dintre ele unicat în Europa, sunt tăiate cu nonşalanţă, ba chiar cu nesimţire. Piese cu o valoare istorică inestimabilă sunt vândute la kilogram. Recent, a fost tăiată maşina de extracţie de la Puţul II, pusă în funcţiune acum aproape un secol, în 1912!
„Măcelul“ continuă
Locuitorii oraşului spuneau că următoarea pe lista tăietorilor de fier vechi ar fi maşina de la Puţul I. Şi nu s-au înşelat. În 28 martie 2008, la orele 10.14 minute, „execuţia“ obiectivelor unicat a continuat. A început şi distrugerea maşinii electrice de extracţie, cele două cabluri ale sale fiind tăiate, unul după altul la un interval de patru minute.
Oare nu mai există nimic dincolo de bani? Respect faţă de trecut şi faţă de cei peste 2.000 de mineri care au murit în 200 de ani de istorie a acestor mine? Nu putem decât să aşteptăm ca şi monumentul închinat celor morţi în dezastrul din 1920 să aibă aceeaşi soartă, să fie tăiat şi vândut, chiar dacă e din ciment.
Măcar atunci cei care au venit aici să-şi bată joc de trecut vor putea dormi cu sufletul împăcat şi conştiinţa misiunii îndeplinite până la capăt.
Nina Curiţa