REȘIȚA – Asta gândește antrenorul Cheregi, având în vedere începutul foarte bun de sezon pe care-l are echipa din Valea Domanului!
Partida dintre CSM Reșița (Liga 3) și Politehnica Timișoara (Liga 2) se va disputa miercuri, 14 septembrie, de la ora 15, pe stadionul „Mircea Chivu” și va conta pentru turul 3 al Cupei României.
Echipa pregătită de Călin Cheregi este lider în Seria a VIII-a a Ligii 3, cu maximum de puncte după primele trei etape. De asemenea, rosso-nerii au eliminat în turul 2 Voința Lupac cu scorul de 6-0. De cealaltă parte, Poli Timișoara se află în partea inferioară în clasamentul Ligii 2, fiind pe locul 18, cu doar 4 puncte obținute după primele șase etape.
„Nu ascundem faptul că ne dorim să jucăm, să vedem ce putem face, să ne evaluăm forțele cu un adversar de nivel superior. Chiar dacă au avut loc câteva accidentări, avem în acest moment un lot numeros și în mod sigur vom da şi altor fotbalişti şansa să joace. Acest meci cu Politehnica cred că pentru toată lumea este o provocare să vedem nivelul la care suntem. Chiar dacă venim după niște meciuri foarte încărcate din punct de vedere fizic, nu ascund faptul că ne dorim să câștigăm”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru