REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 20 august, cu scorul de 2-1, în fața celor de la ACB Ineu, acesta fiind și ultimul amical al rosso-nerilor înainte de startul sezonului Ligii 3! Partida s-a disputat pe arena CPL, din Arad!
Echipa lui Călin Cheregi a avut inițiativa, a avut o posesie mai bună, dar Ineul s-a apărat bine și a replicat pe contraatac, noii colegi de serie ai Reșiței preluând de altfel conducerea după 34 de minute de joc prin Banam. Rosso-nerii au continuat să atace, însă fără a concretiza pe tabela de scor. Asta până în minutul 85, când Mendy, de la ineuani, a trimis spre propriul portar, dar l-a lovit și pe Sebastian Velcotă, fotbalistul Reșiței ieșind destul de șifonat, cu nasul spart, fiind transportat la spital. Arbitrul a dictat penalty, iar Ștefan Bărboianu a egalat, 1-1. Reșița a punctat din nou două minute mai târziu, când Aboubacar a urmărit o minge trimisă de fundașii de la Ineu către propriul portar, a interceptat-o și a înscris pentru 2-1 în favoarea CSM-ului, rezultatul care avea să rămână cel final.
„A fost un meci echilibrat, am întâlnit un adversar care s-a apărat bine și care a aglomerat bine zona de construcție a noastră. Cu toată oponența lor, am avut avut inițiativa aproape tot meciul printr-o posesie bună și ne-am creat mari ocazii de gol. Din păcate, nu am reușit să fructificăm toate ocaziile pe care le-am avut. Am avut și un moment psihologic important pentru această perioadă de pregătire. Am fost pentru prima dată conduși, lucru care ne-a ajutat. Am vrut să văd reacția jucătorilor în momentul în care suntem conduși. Pot spune că am avut o reacție bună, pozitivă, ne-am creat parcursul și am reușit să înscriem cele două goluri care ne-au adus și victoria. Țin să le mulțumesc celor de la Ineu care au acceptat propunerea noastră de a juca acest ultim meci de verificare. Noi aveam preconizat un meci cu Buziaș, dar nu a mai fost posibil acest lucru, deoarece în prima etapă din campionat vom întâlni această formație”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea