Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița U19 a trecut vineri, 5 mai, cu scorul de 3-0, Academia de Fotbal „Gică Popescu”, într-un meci contând pentru primul tur al Campionatului Național al Juniorilor U19! Golurile marcare de echipa pregătită de Leontin Doană au fost înscrise de Mario Ivașcu, Robert Mihaly și Gabriel Dinu!

„Felicit băieții pentru jocul prestat, după cum ați văzut, nu am dat nicio șansă adversarului să joace, ca dovadă, rezultatul de 3-0. Mă așteptam să fie puțin mai greu jocul, dar a mers bine datorită faptului că băieții au înțeles ce le-am cerut de la începutul jocului. Nu i-am lăsat să joace, am avut o posesie bună, tranziție pozitivă şi negativă foarte bună. Eu sper să ajungem cât mai sus în competiţie, pentru că merităm. Merităm să ajungem cel puțin între primele patru. După cum știți, în campionat am pierdut doar la Târgoviște și în Cupă, în rest numai victorii pe linie. Îi felicit pe băieții mei!”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

Tânărul fotbalist Patrick Canea a spus la final: „A fost un joc bun, am început tare, nu  i-am lăsat să paseze, ne-am făcut jocul și s-a văzut și la rezultat. N-a fost ușor, chiar dacă asta spune scorul. La început a fost meciul destul de strâns, au avut și ei ocazii, dar ne-am apărat bine, am jucat bine, am pasat și am reuşit să dăm trei goluri!”

În faza următoare a competiției, mai exact în sferturi, CSM Reșița U19 va juca, în deplsare, pe data de 9 mai, de la ora 12, cu LPS Bihorul Oradea.

JCS-Ștefan Moraru