Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut miercuri, 14 iulie, scor 0-2, partida amicală disputată împotriva echipei SSU Politehnica Timișoara pe stadionul „Dan Păltinișanu”!

Primul gol al meciului a venit în minutul 14 și a fost înscris de jucătorul originar din Caransebeș, Denis Radu, după o greșeală în defensiva rosso-nerilor. Elevii lui Dan Alexa ar fi putut egala egala în minutul 33, când au beneficiat de un penalty la faultul lui Mera asupra lui Vali Munteanu, dar experimentatul Călin Cristea a nimerit transversala de la punctul cu var. Al doilea gol al timișorenilor a fost marcat în minutul 80 de Sebastian Serediuc.

Și în amicalul de azi Alexa a testat câțiva jucători noi, precum fundașul central camerunez Franck Toukam (21 de ani), ultima oară în Liga 3, la Șomuz Fălticeni, brazilianul Patrick Oliveira da Silva, 25 de ani, atacant de la Foresta Suceava și încă un jucător de la Rapid, Marian Drăghiceanu, cu care Alexa a mai lucrat la Dunărea Călărași.

A fost un meci de pregătire, Politehnica a avut două viteze în plus faţă de noi. Suntem încă la început de pregătire, încă ne vin jucători, am avut 13 seniori practic în cadrul lotului. Am încercat să dau minute şi juniorilor. Sperăm la Liga 2, vedem mâine ce echipe se vor înscrie, avem speranţe, dar deocamdată suntem în Liga 3 şi nu depinde de noi. Trebuie să pregătim o echipă care să promoveze rapid şi asta e cel mai important, a declarat Dan Alexa după joc.

CSM Reșița: Micu – Hreniuc, Avram, Franck Toukam – Breșneni – Szijj, Cristea, Jorza, Fota – Cristodulo, V. Munteanu. Au mai intrat: Zimmermann – Velcotă, Niță, Drăghiceanu, Ivașcu, Mihali, Veka, Urs, Patrick și Budin. Antrenor: Dan Alexa.

Politehnica: Păduraru – Jurj, Mera, Scutaru, Pamfile – Ignea – Radu, Bîrnoi, Zaluschi, S. Costea – Axente. Au mai intrat: Devenish-Meares – Sofran, Luchin, Bocșan, Oanea, Trancă, Manea, D. Andrei, Hațegan, R. Rus, Serediuc și Cuibari. Antrenor: Dorin Toma.

Pentru formația pregătită de Dan Alexa urmează un stagiu de pregătire de 10 zile, în Serbia, din data de 15 până pe 25 iulie.

JCS-Ștefan Moraru