REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 19 mai, cu scorul de 2-0, jocul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii din ultima etapă din play-off-ul Seriei a VIII-a! Sebastian Velcotă și Marian Drăghiceanu au semnat golurile Reșiței, câte unul pe repriză, iar acum urmează cele mai importante jocuri ale sezonului pentru formația din Valea Domanului!
Echipa rosso-neră a încheiat sezonul pe locul I, cu 61 de puncte, fiind urmată de Șoimii Lipova, cu 54. Ambele echipe vor disputa cele două baraje pentru promovarea în liga secundă.
Primul meci de baraj pentru Reșița va fi miercuri, 24 mai, de la ora 18, în deplasare, cu ACSO Filiași, iar returul va fi sâmbătă, în Valea Domanului. În celălalt meci de la baraj, CSM Deva va juca cu Șoimii Lipova.
„Am avut un partener de întrecere foarte bun, foarte bine pregătit, iar pe această cale, vreau să-l felicit pe Sorin Bălu, antrenorul echipei din Ghiroda, şi pe jucătorii adverşi care, o spun încă o dată, ori de câte ori am avut meci cu ei, au fost jocuri frumoase, disputate. Este o echipă care produce fotbal. Referitor la ceea ce s-a întâmplat în acest meci, mă bucură foarte mult faptul că am reuşit să câştigăm, pentru că aveam nevoie de această victorie, chiar dacă am împărţit lotul în două, lucru care cred că s-a observat. Mă bucură foarte mult evoluţia jucătorilor, jocul ne dă încredere pentru meciul de baraj de miercuri. Ce m-a interesat în primul rând a fost să scoatem puncte de aici, să avem o evoluţie bună, lucru care s-a şi întâmplat. Pe această cale vreau să felicit jucătorii încă o dată pentru maniera în care s-au dedicat la acest joc.”, a spus antrenorul Călin Cheregi.
CSM Reşiţa: Zimmermann – Breşneni, Szijj, Ardei, Fota, Velcotă, Rimovecz, Petre, Trancă, Dane, Domil. Rezerve: Căpăţână – Aboubacar, Drăghiceanu, Bărboianu, Dudea, Popescu, Pop, Chera, Lukacs.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea