Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 21 mai, cu scorul de 3-0, confruntarea din deplasare cu Voința Lupac, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 3, Seria a VII-a!

La acest joc, antrenorul Dan Alexa a menajat mai mult de jumătate de echipă în perspectiva primului joc de baraj, cel cu Ghiroda și Giarmata Vii. Așadar, rosso-nerii n-au avut probleme să se impună la scor de neprezentare cu Lupacul, grație golurilor înscrise de Mura, Negru și Jorza.

„Am și menajat șapte jucători, iar alții au intrat pe parcurs de pe bancă. Era important să nu ieșim accidentați şi să ne păstrăm și ritmul. Mă bucur că am rămas neînvinși în acest sezon, cred că avem egalitate de puncte cu Hunedoara, dar golaverajul mai bun. Tot ce s-a făcut anul acesta trebuie să ne dea încredere pentru meciurile de baraj, sunt meciuri speciale care contează foarte mult. Practic, în aceste meciuri se joacă tot ceea ce am realizat un an de zile. În partida cu Ghiroda șansele sunt 50/50, întâlnim o echipă care are în componenţă jucători din fotbalul timișorean, care au avut un cuvânt de spus. Sunt meciuri speciale în care trebuie să arătăm bine şi să ne atingem obiectivul”, a declarat Dan Alexa.

„Pot spune că ne-am dorit să facem un rezultat și un joc bun cu colegii noștri de la Reșița, dar, din păcate, am avut un joc mai slab decât cele prestate la Deva sau Târgu Jiu, unde am făcut surprize în ultimele etape, aducând maximum de puncte. S-a văzut la jucătorii mei oboseala, țin să îi felicit pentru că au dovedit că sunt caractere frumoase. Am realizat un lucru foarte mare pentru o echipă nou promovată, am terminat pe podiumul seriei, pe locul 3. Am numai cuvinte de laudă pentru toți, de la cel mai tânăr până la cel mai în vârstă jucător. Sperăm ca şi conducerea să înțeleagă că mai am nevoie de niște jucători cu experiență, deoarece la anul, după figura frumoasă pe care am făcut-o sezonul acesta, toate echipele ne vor băga mult mai serios în seamă. Nu vom intra direct în vacanță după acest meci, mai vreau să facem macăr două antrenamente pe săptămână”, a spus antrenorul Boşco Vişatovici.

Lupac: Trașcă, Cega, Săndescu, Circa, Vichente Marcu, Lucica, Danci, Bărbulescu, Dalea, Jinga și Banac.

CSM Reșița: Zimmermann, Rimovecz, Canea, Manolache, Fota, Ciubotaru, Velcotă, Cristea, Mura, Negru și Drăghiceanu.

CSM Reșița va juca miercuri, 25 mai, în deplasare, de la ora 18:00, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, manșa tur a primului meci al barajului pentru promovarea în Liga 2.

JCS-Ștefan Moraru