REȘIȚA – Handbaliști rosso-neri au învins duminică, 5 februarie, cu scorul de 39-34, CS Medgidia, în prima etapă a play-off-ului de promovare în Liga Națională! Partida a avut loc fără spectatori, deoarece formația reșițeană a primit două etape de suspendare în urma incidentelor din tribună de la meciul cu Poli. Din păcate, și următorul meci de acasă va fi tot fără public!
„La meciul acesta ne-a ieșit exact ce ne-am propus: am obţinut cele trei puncte și, în mare, am făcut și un joc bun pentru prima etapă. Am văzut și greșelile pe care mai avem să le corectăm, dar am încredere că de la meci la meci vom crește în joc. Ne așteaptă duminică, la Târgu Jiu, a doua etapă. Apoi, miercuri, în 15 februarie, avem meci în Cupa României la Sânnicolau, iar în 18 este meciul de acasă cu Poli Iași. Despre raportul de forţe din acest play-off, să aşteptăm să treacă două sau trei etape și vom vedea cam care este nivelul celorlalte echipe.”, a declarat Radu Bote, antrenorul rosso-nerilor.
„A fost destul de greu având în vedere faptul că publicul nostru reșițean, care ne împingea mereu de la spate, nu a fost la meci. Îi așteptăm la următoarele meciuri, când va expira suspendarea. Mai avem un joc acum în deplasare, după aceea acasă, din nou fără spectatori, deci o să ne fie foarte greu. Dar n-avem ce să facem, astea sunt condițiile. Felicitări echipei oaspete, au venit foarte motivați aici, au vrut să nu plece cu mâna goală, așa cum s-a văzut. În primul rând vreau să-mi felicit echipa, deoarece, de la cel mai mic până la cel mai mare, s-au ridicat fiecare în parte la așteptările noastre și au ascultat atât ce le-am spus eu, cât și indicaţiile celor din staff. A fost un meci foarte greu, foarte solicitant. Suntem bucuroși pentru această victorie, că am început acest play-off cu dreptul.”, a spus și handbalistul Lucian Ignat.
CSM Reșița: Boban Vuița, Bogdan Tomescu (1), Alexandru Blagoe, Marius Bahan (3), Snezan Radosavlevici (1), Raul Heimbach (6), Mircea Negru (5), Marius Negru (6), Andrei Bondoc, Lucian Ignat (2), Antonio Gârban (4), Ionuț Tănasă (1), Dragoș Dăneasa (1) și Raul Bote (7).
Următorul meci pentru Reșița va fi pe 12 februarie, în deplasare, cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu.
JCS-Ștefan Moraru