Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După eșecul, unul scontat, din Cupă cu Mioveniul, CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 1 octombrie, și în campionat, scor 1-2, cu ACS Pobeda Star Bisnov, în etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!

După cinci victorii la rând, rosso-nerii s-au văzut învinși de o formație mult mai pragmatică și mai experimentată. Reșița a deschis târziu scorul, abia în minutul 61, prin Alexandru Avramovici, dar bucuria gazdelor nu avea să dureze prea mult. Răzvan Solomon a adus egalarea în minutul 66, pentru ca apoi Valentin Grigore să înscrie al doilea gol al „bulgarilor” din Dudeștii Vechi.

„Poate că e binevenit și acest duș rece. Cauzele sunt multiple, nu vreau să le scot în evidență în acest moment. Țin să felicit jucătorii, chiar dacă am pierdut, pentru că și-au dorit victoria. Atât am putut în acest moment, pentru că venim după o perioadă foarte încărcată. Păcat de ocaziile avute în prima repriză, în care cred că puteam tranșa jocul. Repriza a doua a fost exact ca și prima repriză, am dominat cap-coadă jocul, am deschis scorul, iar pe două greșeli în apărare echipa oaspete și-a pus amprenta și a câștigat. Țin să-i felicit pe această cale. O echipă ambițioasă, dornică, muncitoare, care a stat foarte, foarte bine în teren, a încercat să ne blocheze, atât cât au putut, și se pare că au găsit cheia ca să ne blocheze foarte bine jocul. În mod sigur este și o stare de oboseală, dar nu este o scuză, pentru că am încercat să rotesc, să dau posibilitatea să joace şi fotbaliştilor care n-au evoluat în Cupă. Totuşi, nucleul echipei a jucat și în Cupă și clar că se resimte o stare de oboseală. Terenul greu nu ne-a avantajat sub nicio formă, dar, încă o dată, nu caut scuze. Important este să identificăm greșelile care au fost, să le reparăm și să mergem cu încredere mai departe”, a spus antrenorul Călin Cheregi.

„Am știut că reşiţenii vin după un meci foarte greu cu o echipă de Liga 1, am știut că o să vină un pic obosiţi, am știut că terenul o să fie foarte greu şi că o să construiască foarte greu pe acest teren. De asemenea, am știut că ei sunt o echipă combinativă, cu jucători cu calitate care se antrenează zilnic. Noi mai și lucrăm, mai suntem într-adevăr câţiva jucători care au jucat la nivel superior, dar nu se mai antrenează zilnic și este destul de greu să joci cu o echipă care se antrenează în fiecare zi. Dar am compensat prin așezarea bună în teren, prin poziționare, prin tot, prin experiență, și chiar mă bucur pentru acest rezultat. Cred că este cea mai frumoasă victorie din viața mea. Faţă de sezonul trecut sunt şapte jucători noi în echipă, și toți au fost colegi de-ai mei pe la alte echipe, unii de la Ripensia. Sunt jucători cu calitate, jucători cu experiență, jucători care își dau viața pe teren”, a declarat veteranul antrenor-jucător al oaspeților, Daniel Vasilcin.

CSM Reşiţa: Zimmermann, Szijj, Ardei, Rimovecz, Bărboianu, Velcotă, Breşneni, Curescu, Drăghiceanu, Negru, Avramovici. Rezerve: Chera, Căpăţână, Fota, Popescu, Aboubacar, Mihaly, Erhard, Canea, Petre.

Pobeda Star Bîșnov: Stoianov, Lungu, Bîrlovean, Solomon, Angheli, Vasilcin, Briciu, Budur, Paunchici, Grigore, Enciu. Rezerve: Jurca, Gînju, Cochințu, Miculescu, Vegh, Bălace, Kalapis, Boboiciov, Ghiuruțan.

Chiar și cu această înfrângere, Reșița rămâne pe prima poziție, la egalitate de puncte, 15, dar cu golaveraj mai bun față de Pobeda. În etapa următoare, pe 8 octombrie, rosso-nerii vor juca în deplasare, de la ora 15, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 3, 11 puncte).

JCS-Ștefan Moraru