REȘIȚA – Clubul fostei mari internaționale, acum antrenoare la Reșița, s-a înscris în competiția de la Costinești cu două echipe!
„S-au încheiat două săptămâni minunate de baschet la Costinești. Ca în fiecare an, Federatia Romana de Baschet a organizat Competițiile Sportive Naționale de Baby și Minibaschet. Clubul nostru a participat la ambele competiții. La baby baschet, sportivi cu vârsta până în 10 ani, am participat în premieră cu echipa de fete, iar la minibaschet, sportivi cu vârsta până la 12 ani, ne-am înscris la masculin-mixt. Echipa baby de fete a obținut 4 victorii din 8 meciuri. Ținând cont că pentru unele sportive a fost prima competiție oficială, iar altele au fost pentru prima dată plecate așa departe de casă, au fost rezultate foarte bune pentru clubul nostru. Următoarea săptămână a decurs un pic mai bine, echipa mai mare a obținut 5 victorii din 8. Țin să menționez că aceste două participări nu ar fi fost posibile fără colaborarea cu CS Heart Drobeta Turnu Severin, o colaborare frumoasă care persistă de cel puțin 10 ani. Pentru clubul nostru urmează perioada de pregătire pentru echipa de U15 masculin, care va participa din nou în campionatul național începând din toamnă, iar grupele mici sunt în vacanță până la reluarea școlii. Prin aceeași colaborare cu clubul din Severin vom avea câțiva sportivi din Reșița care vor participa în campionatul național, categoria U13.”, a declarat antrenoarea Cristina Ciocan Acea.
JCS-Ștefan Moraru