Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În prima etapă a ediției 2012/2013 a Ligii Naționale de handbal masculin, echipa CS Caraș-Severin a primit joi, 13 septembrie a.c., în Sala Polivalentă, vizita formației Universitatea Bucovina Suceava.

Considerată a fi derby-ul rundei inaugurale, confruntarea a fost, într-adevăr, una de un bun nivel tehnic și spectacular, spre deliciul publicului spectator. S-a jucat cu multă ambiție, de ambele părți, dovadă și faptul că Universitatea Suceava au reușit să mențină un anumit echilibru până în minutul 25.

Apoi, încet, încet, experiența elevilor antrenorului Aihan Omer și-a spus cuvântul. La reluare, CS Caraș-Severin s-a distanțat tot mai mult pe tabela de marcaj: 17-10 (min. 35); 19-11 (min. 39); 22-13 (min. 42).

În continuare, pe fondul rulării întregului lot de jucători, dar și a unor ratări ale gazdelor, Universitatea Suceava au mai recuperat din diferență, cedând, în final cu 23-30. CS Caraș-Severin: Ionescu, Andrei, Marocico – Petrea (10 goluri), Ciubotariu (5), Grigoraș (4), Tucanu (3), Rohozneanu (3), Marta (2), Irimescu (1), Cuciula (1), Pârâianu, Grozăvescu, Negru, Popovici, Vaidasigan.

Marius Moraru