CARAŞ-SEVERIN – Guvernul Orban a aprobat în şedinţa de marţi, 28 ianuarie 2020, numirea în funcţia de prefect al judeţului Caraş-Severin a avocatului Cristian Gâfu. Tot de azi, judeţul are şi doi subprefecţi.
Gâfu este de profesie avocat, consilier judeţean din partea PNL, însă, înainte de intrarea în avocatură, a fost ani de zile şeful Direcţiei Juridice a Prefecturii Caraş-Severin.
„Numirea mă onorează, mă obligă. Nu renunţ la avocatură pentru a avea în CV funcţia de prefect, ci pentru a face treabă şi pentru a mişca lucrurile, în limitele legii evident, într-o direcţie normală. Mulţumesc domnului ministru Vela pentru încrederea acordată. Am mai lucrat cu dânsul, mi-a mai fost şef când a fost prefectul judeţului, îi cunosc exigenţa şi pornesc pe drumul acesta cu gândul să fac treabă cât mai bună pentru judeţ“, ne-a declarat Cristian Gâfu.
În şedinţa de azi, Executivul a aprobat şi numirea a doi subprefecţi, unul din partea PMP, este vorba de Elena Adriana Sărăor, şi unul din partea ALDE, mai exact pe Ioan Anton Paulescu, acesta din urmă deţinând funcţia de prefect al judeţului în urmă cu câţiva ani.
În prezenţa subsecretarului de stat Dan Stan, noul prefect şi cei doi noi subprefecţi depun jurământul miercuri, 29 ianuarie, la ora 15.45.
JCS-Nina Curiţa
UPDATE: Le-a picat greu unor indivizi faptul că știrea a apărut prima oară pe Caon sau că nu s-a pus un UPDATE privind ora. Le înțeleg supărarea, unul o fi pierdut vreo miză a jocurilor nocturne, celuilalt nu i s-or fi împlinit visele umede de candidat sau s-o fi plictisit să stea la pândă pe te miri unde… La muncă, băieți, nu la întins mâna!