REȘIȚA – După ce a obținut calificarea la Campionatul European pe echipe, în Liga a II-a, sprinterul reșițean Cristi Roiban a reprezentat România în proba de 100 de metri și în ștafeta 4×100, la competiția desfășurată în Slovenia, la Maribor, în perioada 28–29 iunie!
Clasat inițial pe locul 14 din 16 participanți, Roiban a reușit să urce până pe locul 7 în final, cu un timp de 10.60, într-o probă în care toți sportivii au avut rezultate sub așteptări. Cursa a fost afectată de un vânt puternic din față și, potrivit lui Roiban, „toți au fugit slab“ – inclusiv atleți cu recorduri personale de 10.15 sau 10.20. „Din păcate, nu am reușit să-mi fac un personal best, dar am fost mai aproape de el decât mulți alții. Am scos 10.60, iar cursa s-a câștigat cu 10.46. Doar la proba de 100m masculin s-a alergat slab, și probabil a fost și mult stres acumulat.“, a declarat sprinterul pentru Caon.
Reșițeanul a participat și la ștafeta 4×100, însă echipa României a fost descalificată din cauza unei greșeli la predarea ștafetei în ultimul schimb: „Din cauza emoțiilor mari, colegii mei au ieșit din zona de schimb. Se întâmplă. Din păcate, am fost descalificați.“
În ciuda rezultatului său și a problemelor din ștafetă, Roiban a rămas pe margine pentru a-și susține colegii din celelalte probe. Și a avut ce aplauda: echipa de 4×400 mixt a reușit un nou record național, iar un alt coleg român a alergat pentru a doua oară sub 45 de secunde la 400 de metri – un record pentru atletismul românesc. Dar dincolo de efort și rezultate, Cristi Roiban ridică și o problemă serioasă: lipsa infrastructurii pentru atleții din Reșița. „Din păcate, nu avem spații de pregătire nici afară, nici în sală. Din octombrie până în aprilie, suntem limitați de condițiile meteorologice. Sper ca, odată cu rezultatele obținute și vizibilitatea de acum, să vină mai mult sprijin – din partea sponsorilor, a federației, poate și a consiliului local.“, a adăugat Roiban.
Un mesaj sincer, lucid, de la un sportiv care, în ciuda limitărilor, continuă să ducă Reșița și România în competiții europene.
JCS-Denis Dutca