Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a ajuns joi în Reşiţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, după ce a fost în turneu electoral şi pe Valea Almăjului. Acesta a subliniat că momentul cel mai important al alegerilor prezidenţiale îl constituie primul tur de scrutin. „Soarta Preşedinţiei României se decide nu pe 6 decembrie, ci pe 22 noiembrie. Dacă pe 22 noiembrie eu, Crin Antonescu, intru în turul doi, sunt preşedintele României“, a spus acesta.
Crin Antonescu i-a sfătuit pe locuitorii judeţului Caraş-Severin să nu se lase convinşi de sondaje şi de cei care încearcă să-i descurajeze afirmând că lupta la prezidenţiale se dă între Mircea Geoană şi Traian Băsescu.
„Nu ne batem doar cu Traian Băsescu, ne batem cu cei care încearcă a câta oară să ne convingă că nu e nici o şansă, că jocurile se fac undeva peste capul nostru, să ne convingă, de fapt, că votul nostru nu contează. Jocurile nu sunt făcute şi boala are leac“, a declarat el. De menţionat că la această întrunire a fost prezent şi preşedintele organizaţiei judeţene a PNŢCD, care l-a asigurat pe Crin Antonescu de sprijinul acestei organizaţii la alegerile prezidenţiale.
Cristian Franţ
[email protected]
