Caraş-Severin, Romania

„Anul acesta sunt 538 de cereri pentru locuinţe înregistrate la Primărie pentru astfel de cazuri, dar estimăm că numărul persoanelor evacuate sau aflate în curs de evacuare depăşeşte 1.200”, a precizat viceprimarul Adrian Orza.

Autorităţile locale nu pot să rezolve toate aceste cazuri din lipsă de spaţiu aşa că au făcut o propunere pentru elaborarea unui proiect de lege pentru protecţia acestor persoane. „Propunem iniţierea unui program de construcţii de locuinţe prin ANL, dar şi acordarea de credite cu facilităţi pentru această categorie de oameni şi eventual subvenţionarea unor sume de bani din costul unei locuinţe achiziţionate prin credit ipotecar”, a mai spus Orza.

Viceprimarul timişoarean a mai menţionat că o soluţie pentru cei care se află în această categorie şi au venituri mici ar fi şi acordarea unei sume fixe ca subvenţie pentru chiria achitată de aceştia altor persoane fizice. „Propunerile acestea au fost înaintate în această săptămâni Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, alături de alte propuneri din întreaga ţară”, a mai precizat Adrian Orza.

Carmen Barna