Este vorba despre reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, pentru a căror acordare Executivul a aprobat, în 21 iulie, normele de aplicare.
Trebuie precizat faptul că Guvernul va oferi garanţie de stat pentru credite pe o perioadă de până la cinci ani, contractate de asociaţii de proprietari şi proprietari de locuinţe unifamiliare şi a căror dobândă va fi subvenţionată în totalitate de către stat. În final, avantajele programului vor consta în scăderea facturilor la întreţinere, mai ales în lunile de iarnă.
Pentru acest an, Guvernul pune la dispoziţie 50 de milioane de euro pentru garantarea creditelor luate de proprietari sau asociaţii de proprietari pentru reabilitarea termică a locuinţelor, iar suma va putea fi suplimentată dacă vor exista solicitări în acest sens.
Decizia de reabilitare termică a clădirilor de locuit trebuie să fie luată de către beneficiar, în cazul asociaţiilor de proprietari fiind necesară o hotărâre a Adunării Generale a proprietarilor, legal constituită, care trebuie luată cu o majoritate de minimum 90% dintre membri.
Antoniu Mocanu
