Caraş-Severin, Romania

Intrarea în luna iulie a adus, fără îndoială, o serie de noutăţi deloc bune pentru fiecare dintre noi. Taxe mai mari, impozite suplimentare, deduceri mai mici şi multe altele. Nici domeniul sănătăţii nu s-a lăsat mai prejos.

Teoretic, în plan erau la un pas de transpunere în realitate o serie de modificări care ar fi făcut ca pacienţii asiguraţi în sistemul public să scoată din buzunare bani pentru orice. Inclusiv pentru o banală vizită la medicul de familie, urgentă sau nu, care, teoretic, ar trebui să fie suportată din asigurarea de sănătate. De asemenea, intrarea în luna iulie trebuia să deschidă Cutia Pandorei şi în domeniul medicamentelor. Şi chiar a deschis-o…

Totuşi, dintr-o discuţie cu ec. Mirela Zeman, preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin, aceasta a precizat faptul că data de 1 iulie nu aduce, totuşi, nici o schimbare în privinţa sistemului de sănătate. Nici în privinţa coplăţii serviciilor medicale, nici în domeniul medicamentelor.

O modificare ar urma, totuşi, să-şi producă efectele asupra buzunarelor pacienţilor, şi anume coplata pentru serviciile medicale, a cărei intrare în vigoare s-a amânat, însă, până la 1 ianuarie 2011, a mai precizat Zeman.

Numai că intrarea în luna iulie ne face pe toţi să plătim mai mult pentru medicamente, ca urmare a schimbării modului de compensare. Cei mai afectaţi de scumpiri sunt cei care suferă de boli cardiovasculare, cei cu diabet, afecţiuni respiratorii sau cu boli ale sistemului nervos. Sistemul nu se va aplica, însă, în cazul bolnavilor cu afecţiuni grave, dar ceilalţi vor fi nevoiţi să plătească, în plus, câteva sute de lei pe reţetă, în cazul în care doresc să urmeze aceleaşi tratamente.

Cei mai afectaţi sunt pacienţii care beneficiază de regimurile de compensare cu 50 şi 90 la sută. Potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Sănătate, în aproximativ 25% din cazuri, costurile suportate de pacienţi variază între 15 şi 20%, deşi perspectivele pentru beneficiarii sistemului sunt mai sumbre, coplata reţetelor fiind cu mult mai mare. Există chiar anumite categorii de pacienţi (precum veteranii de război) care beneficiau de gratuitate pentru orice medicament, care acum vor trebui să ceară medicului să le prescrie medicamente mai ieftine. Dacă aceştia vor dori să beneficieze în continuare de gratuitate, va trebui să ia doar medicamentele care au preţul cel mai mic, după care a fost stabilit preţul de referinţă.

După cum aţi mai putut citi în Jurnal CS, introducerea noului sistem de compensare presupune existenţa unui singur preţ de decontare. Acesta va fi egal cu preţul cel mai mic pentru produsele care tratează o anumită boală. Sistemul anterior lua în calcul mai multe produse pentru o anumită afecţiune, existând un preţ de decontare pentru diferite produse care puteau fi folosite alternativ, având aceeaşi substanţă activă.

Antoniu Mocanu