Caraş-Severin, Romania

CONSTANTIN DAICOVICIU – Autorităţile au fost anunţate ieri, în jurul orei 16.30, de către un bărbat din comuna Constantin Daicoviciu, despre faptul că fiica sa de 8 ani ar fi fost atinsă în zona intimă, acuzat fiind unchiul fetei, care ar fi făcut acest lucru în locuinţa comună!

„Bărbatul bănuit a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 15.00, bărbatul de 46 de ani ar fi fost surprins în timp ce ar fi atins-o pe minora de 8 ani cu degetele în zona intimă. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. În cursul zilei de astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat magistraților cu propunere legală“, informează Poliţia judeţului.

JCS-A.M.