Caraş-Severin, Romania

Lucrul acesta s-a putut demonstra zilele trecute, când Antonie N. s-a aflat la volanul maşinii sale prin Moldova Nouă. Şoferul a luat o curbă la stânga, dar, din nefericire nu s-a mai asigurat.

Rezultatul a fost că un biciclist ce venea din sens opus s-a trezit brusc cu autovehicolul în faţă. Nefericitul era V. E. de 8 ani, care, deşi circula regulamentar, a ajuns drept în maşina imprudentului şofer. Din fericire, copilul a scăpat ieftin, suferind doar răni uşoare.

Poliţia a început cercetările pentru a se putea stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident, precum şi cine este vinovat pentru el. De-abia apoi se vor putea lua măsurile impuse de lege în asemenea cazuri.