Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vestea cea bună pe care o transmite deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan!

„PNL continuă, la guvernare, susținerea familiilor din România. 3,6 milioane de copii și tineri vor beneficia de alocații de stat majorate, în urma agreării acestei decizii în coaliție. Creșterea alocațiilor este și un angajament pe care Partidul Național Liberal și l-a luat prin programul de guvernare. De altfel, Guvernul Ciucă a majorat în două rânduri alocațiile de stat. Pe 1 ianuarie 2022, alocațiile pentru copiii între 2 și 18 ani au crescut cu 13,5%, în timp ce alocațiile pentru copiii sub 2 ani și copiii cu dizabilități au crescut cu aproximativ 40%. De asemenea, din 1 februarie 2023, toate alocațiile au fost indexate cu un procent de 5%.“, a precizat oficialul.

Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie a anului în curs. Plățile se fac din bugetul ministerului de resort, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.

Alocațiile cresc astfel: de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale; de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani. Conform execuției preliminare a bugetului, MMSS a plătit în anul 2023 suma de 13,26 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii.

JCS-T.K.