Caraş-Severin, Romania

TÂRNOVA – Primarul Petru Fara spune că datorită unor constructori neserioşi comunitatea sa are de suferit. În perioada următoare, la Târnova, vor fi demarate lucrările de construcţie a unui centru de informare turistică. O investiţie de 200 de mii de euro, obţinută de administraţia locală prin accesarea Măsurii 313 – „Încurajarea activităţilor turistice“ . „În luna aprilie va expira cererea de finanţare a proiectului, care a întârziat din cauza faptului că primăria a intrat într-un eşantion de verificare, motiv pentru care am fost nevoiţi să aşteptăm «unda verde» de la Bucureşti. Aceasta a venit abia în 20 decembrie, anul trecut, perioadă neprielnică pentru demararea lucrărilor. În aceste condiţii, vom fi nevoiţi să cerem o prelungire a termenului de execuţie al lucrării. Cel mai probabil, până la finele anului, centrul va fi construit şi dotat cu cele necesare“, este de părere Petru Fara, primarul comunei Târnova.

Întrebat despre planurile de viitor ale administraţiei locale, edilul ne-a declarat că tot ceea ce-şi doreşte este ca cele două proiecte – alimentare cu apă şi teren de sport multifuncţional – finanţate din fonduri guvernamentale, să fie finalizate şi asta datorită faptului că ele trenează de mai mulţi ani. Povestea alimentării cu apă la Târnova este veche. Primele săpături au început în 2007, pe vremea când aici era primar Ion Balaci, iar de atunci şi până în 2009, când lucrările au şi fost sistate, s-a lucrat mai mult în salturi.

Actualul primar, Petru Fara, spune că s-a ajuns în această situaţie, de-a dreptul hilară, datorită constructorului, cel care, din cauza unor probleme financiare, nu a mai putut continua proiectul. „Văzând cum stau lucrurile, atât eu cât şi vechea conducere i-am cerut constructorului să predea altcuiva lucrarea. Bineînţeles că acesta a refuzat şi a continuat să «ne ducă cu zăhărelul». Între timp, patronul firmei s-a şi îmbolnăvit, lucru care a complicat şi mai mult povestea, care sper, însă, să aibă un deznodământ fericit, pentru că, în sfârşit, constructorul a decis să predea lucrarea altei firme. De acum înainte nu ne rămâne decât să căutăm un constructor serios, interesat de o lucrare realizată în proporţie de 80-85%. Acesta va fi nevoit să aducă lucrarea la stadiul iniţial, pentru că, în timp, aceasta s-a deteriorat. Nu va fi uşor, dar sunt convins că vom reuşi să găsim acest constructor, a explicat Petru Fara.

Edilul nu a uitat nici de terenul multifuncţional de sport, un proiect care ar fi trebuit finalizat până acum. „Prin contract, constructorul se obliga să realizeze lucrarea în termen de 48 de zile. Acesta a refuzat însă să se apuce de treabă, pe motiv că finanţările guvernamentale pentru astfel de investiţii sunt «îngheţate». Total greşit, pentru că, inclusiv anul trecut, de la Guvern au venit fonduri pentru astfel de lucrări. Cum noi nu am avut nici o factură, evident că nu am primit nici un leu. Deci, cine a greşit. Noi, sau el?“, se întreabă primarul, cel care ne dă şi răspunsul: „Dacă lucra îşi primea şi banii. Aşa, nu şi-a făcut nici treaba şi ne-a încurcat şi pe noi“.

Chiar şi aşa, după toate cele întâmplate, Petru Fara nu disperă. Este sigur că, într-o zi, toate aceste probleme îşi vor găsi rezolvarea.

Roxana Bălan Nafiru