Caraş-Severin, Romania


E vorba despre acele cabinete, puţine la
număr, unde se fac consultaţii gratuite
elevilor reşiţeni. Şi chiar dacă
existenţa lor nu presupune costuri suplimentare
nici de la bugetul şcolar şi cu atât
mai puţin din banii şcolilor, acestea par a
deranja.

Mai exact, consilierul Ioan Benga, profesor la Liceul
„Mircea Eliade“ din municipiul
Reşiţa a ţinut să menţioneze
că: „la liceul nostru există două
cabinete şcolare: unul este de stomatologie, iar
un altul de pediatrie. Nouă nu ne convine
această situaţie. În numele şcolii
cer mutarea unuia dintre cabinete deoarece noi nu avem
suficiente spaţii. Şi, din cauza acestor
cabinete care ocupă aproape tot parterul, noi nu
avem unde să ne depozităm arhiva. Nu cer
desfiinţarea acestui cabinet, ci doar mutarea
lui“. Acesta însă nu a fost singura
nemulţumire a consilierului. Tot Benga a
ţinut să precizeze că:
„există zile în care ne vin şi
5.000 de elevi, nu vă imaginaţi cum este
când sunt atâţia copii la un
loc“.


Din păcate, sugestia consilierului nu a fost
apreciată nici de restul consilierilor şi
nici de viceprimarul Cristian Panfil, care a venit cu
replica: „cred că problema arhivei se poate
rezolva fără mutarea cabinetului“.


Lăsând deoparte neînţelegerile
şi discuţiile din cadrul Consiliului Local,
mai există un aspect: din câte ştim
noi, dl Benga face parte din Partidul Social Democrat.
Elevii şi sănătatea acestora nu sunt
probleme sociale?


Doina Rolea

[email protected]