Caraş-Severin, Romania

BUCOŞNIŢA – Apă, canalizare şi drumuri reabilitate în toate satele comunei Bucoşniţa. Pârâul Goleţ, regularizat!

Graţie unui proiect în valoare de 36 de milioane lei, derulat prin PNDL 2, reţelele de apă şi canalizare au fost extinse cu aproximativ 700 m. Aşa a ajuns confortul la toţi locuitorii comunei. Adică în jur de 3.000 de suflete, conform primarului Vichente Suru, dintre care cam 2.500 sunt deja racordate la cele două reţele. E drept că mai trebuie montate cele două staţii de pompare, însă primarul speră ca lucrarea să fie gata până la sfârşitul anului. Celor care încă nu s-au racordat la facilităţile moderne le mai rămâne să le aducă de la portiţe până în case.

Finalizat 100% este un alt proiect prin care au fost modernizate mai multe porţiuni de drumuri din comună, în lungime totală de 7 km. Conform primarului, investiţia s-a ridicat la valoarea de 26 de milioane lei, fiind derulată pe fonduri europene.

Atenţia primăriei s-a îndreptat şi spre albia pârâului Goleţ. Graţie unui proiect în valoare de 34 de milioane lei, derulat prin CNI, ambele maluri au fost regularizate pe o porţiune de 1,1 km. Proiectul a inclus şi reabilitarea, pe aceeaşi distanţă, a drumurilor aflate pe ambele maluri ale pârâului. Alte trei proiecte, vizând modernizarea drumurilor din comună, au fost depuse recent la Ministerul Dezvoltării.

JCS-Ionel Ivaşcu