Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Petru Dandea, s-a aflat joi la Reşiţa.Cele două confederaţii sindicale, Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical poartă negocieri, încercând să construiască un proces de fuziune.

„Acest lucru are loc plecând de la ideea că punerea împreună a resurselor putem face activitatea noastră ceva mai eficace în perioada asta în care, din păcate, trebuie să spunem că sindicatele şi piaţa forţei de muncă au fost foarte tare lovite de modificările legislative în domeniul muncii“, a precizat Dandea (foto). Discuţiile purtate de cele două sindicate joi la Reşiţa reprezintă o etapă ce se desfăşoară, la nivel local, în toate judeţele ţării. „Încercăm să evităm ceea ce s-a întâmplat în procese similare, şi plecăm de la filialele locale şi judeţene să vedem dacă se doreşte fuzionarea“, a mai amintit vicepreşedintele Cartel Alfa.

Flavius Rotariu