Caraş-Severin, Romania

Vineri, începând cu ora 9.00, în Sala Senatului, a avut loc întâlnirea Consorţiului de Inginerie Economică România (CIER). Consorţiul a fost fondat în România în anul 1996 şi are 28 de membri din rândul universităţilior din România, Universitatea „Eftimie Murgu“ participând din anul 2001.

„Tematica din acest an a fost dezbaterea programei de masterat în inginerie de tip Bologna“, a declarat Ioan Ruja, reprezentantul UEM. În ceea ce priveşte scopul de bază al consorţiului, Monica Izvercianu, preşedintele CIER ne-a declarat: „Ne întâlnim de două ori pe an şi vrem să facem în aşa fel încât programa şcolară să fie cât mai bună. Sperăm că discuţiile şi dezbaterile noastre vor fi folositoare“.

Cel de-al doilea eveniment a avut loc de la ora 10.00. Aula Universităţii a găzduit Conferinţa Ştiinţifică Internaţională, cu prilejul Zilei Economistului având ca temă „Economia României post-aderare“. Alături de profesori ai Universităţii „Eftimie Murgu“, la manifestarea de ieri au participat şi cadre didactice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Tot cu prilejul aceleiaşi manifestări a fost lansată şi o carte de studii economice în trei volume cu 156 de lucrări la care au contribuit şi cadre didactice din Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia, etc.

De asemenea, tot pe parcursul zilei de vineri au avut loc şi cinci prelegeri referitoare la cele mai importante probleme economice actuale.

Doina Rolea

[email protected]