Numărul persoanelor plecate la muncă în străinătate este din ce în ce mai mare. Mulţi dintre aceştia îşi lasă copiii în ţară în grija rudelor.
Alţii însă preferă să îi ia cu ei la muncă. Pentru aceştia, e bine de ştiut că odraslele lor pot studia la şcolile din ţara respectivă.
În Italia spre exemplu, copiii pot merge la şcoală fără nici o problemă. Chiar dacă părinţii nu locuiesc legal în această ţară, şcolile acceptă elevi români.
Aceasta se datorează unei legi care obligă şcolile să nu denunţe copiii care locuiesc ilegal.
Pentru a-i înscrie la şcoală, trebuie să prezinte actul de identitate al copilului, şi de preferat foaia matricolă de la o şcoală din România. Însă, nici foaia matricolă nu este obligatorie. De asemenea, înscrierea se poate face în orice perioadă a anului şcolar.
Nici în Spania situaţia nu diferă cu mult. În această ţară învăţământul este obligatoriu pentru cei cu vârste între 6 şi 16 ani. Pe lângă faptul că învăţământul este obligatoriu, mai este şi gratuit până la vârsta de 18 ani.
Înscrierea în Spania se face în funcţie de vârstă, dar şi de cunoştinţe. Cunoştinţele sunt evaluate de profesorii spanioli. Ca şi în Italia, nici foaia matricolă nu este obligatorie.
E de ajuns o declaraţie a părintelui, conform căruia copilul a urmat cursurile unei şcoli din România.
De asemenea, datorită unui proiect al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, copiii românilor din Spania şi Italia vor putea învăţa şi limba română.
Suporturile de curs vor fi asigurate de Minister, iar cei care vor preda, vor fi de preferinţă din rândul comunităţilor de români. Dacă nu, vor fi aduşi profesori din ţară.
Doina Rolea
