La cea de-a VIII-a ediţie a Simpozionului judeţean de comunicări ştiinţifice şi creaţii ale elevilor care studiază Religie ortodoxă, „Hristos în şcoală – cunoaştere şi trăire”, găzduit recent de Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad, în organizarea Inspectoratului Şcolar al Judeţului şi Episcopiei Ortodoxe Arad, au participat 90 de elevi, îndrumaţi de profesorii lor de religie, cu lucrări la cele patru secţiuni: referate, poezie, pictură şi fotografie cu tematică religioasă. Referatele şi poeziile au fost prezentate în plen, iar lucrările prezentate în cadrul secţiunilor de pictură şi fotografie religioasă au făcut obiectul unei expoziţii organizate în cadrul liceului gazdă.
Strădaniile participanţilor au fost răsplătite cu premii. În pagina de faţă prezentăm premianţii din această ediţie şi câteva poezii, desene, fotografii şi fragmente din lucrările prezentate.
V.F.
