Caraş-Severin, Romania

Concertul  în sol minor pentru vioară şi orchestră de Max  Bruch  şi Simfonia a IV-a de Ludwig van Beethoven recompun  un gen de  proiecte    agreeate  şi  testate  în structurile stagiunilor noastre considerate „clasice”, pe care  nostalgicii le preferă acelora noi, dinamice, orientate spre zone de interes diverse.

Pelin Halkaci, interpreta partiturii violonistice  a  răspuns pentru prima oară invitaţiei noastre,  în 2004.  După  concertul pentru vioară de Felix Mendelssohn Bartholdy, concert maestrul orchestrei Borusan ( Istanbul) urmează acum să îşi etaleze calităţile instrumentale  în romantica partitură a lui Bruch,  în întregime dominată  de acelaşi  limbaj  violonistic de secol XIX.

Partener acompaniator   şi semnatar unic al  versiunii simfoniei beethoveniene,   Radu Popa  imprimă proiectelor sale dirijorale aerul de nou al  generaţiei actuale, întreaga săptămână rezervată   muncii sale la pupitru, aducându-ne tuturor un final aşteptat,  perfect închegat.

Ca proiect secund, supunem atenţiei  un program Kodaly în medalion,  oferit  de corul bărbătesc Bartok Bela  din Pecs. Splendidul omagiu  adus  în an aniversar (125 de ani de la naşterea compozitorului) va avea loc   in seara de vineri, la ora 19.30.

C.D.