CORNEA – La Cornea, obiectivele momentului sunt legăturile rutiere, dar și drumul tinerei generații. Din discuția cu primarul Ilie Lăzărescu am reținut că peste 7 km de drumuri se află în atenția primăriei!
Astfel, un drum agricol de 1,3 km a fost deja asfaltat grație unei investiții în valoare de 700.000 de lei plus TVA, derulată prin PNDL 2. În prezent, se lucrează pe o porțiune de 800 m lungime și 6 m lățime din Drumul Comunal 34. Investiția de 350.000 de lei plus TVA se face din bugetul local, lucrările fiind pe ultima sută.
În perioada următoare, în funcție de vreme, va fi asfaltat un alt drum de 1,2 km, pe care stratul de piatră a fost deja așezat. Este vorba despre o investiție de 700.000 de lei plus TVA, finanțată prin PNDL 2. În vederile primăriei se află și câteva porțiuni de drumuri din centrul de comună, în lungime totală de 4 km. Investiția de 3 milioane de lei plus TVA este suportată de Ministerul Dezvoltării. Pe porțiunile respective a fost decopertat stratul de pământ, urmând a fi așezate balastrul și piatra.
Primăria se arată atentă și la drumul în viață al celor mici. În prezent se lucrează la clădirea în care funcționează școala și grădinița din centrul de comună. „Se face reabilitare totală, stadiul actual fiind de 80%. În prezent, suntem la etapa dotărilor finanțate tot prin actualul proiect. Vom dota școala cu mobilier și cu un sistem de supraveghere.”, am aflat de la Ilie Lăzărescu despre proiectul în valoare de 1,3 milioane de lei plus TVA, finanțat de Ministerul Dezvoltării.
Un proiect similar e pregătit și pentru școala din satul Crușovăț. Acesta se ridică la valoarea de 700.000 de lei plus TVA și va fi finanțat prin PNDL 2. A fost emisă inclusiv autorizația de construire, însă se așteaptă finalizarea școlii din Cornea pentru ca elevii să poată fi comasați aici pe perioada lucrărilor de la Crușovăț. Primarul e de părere că lucrările ar putea începe în luna august.
Până atunci, primăria lucrează la complexul de la Crușovăț, format din loc de joacă și teren multifuncțional. Primăria investește aici din bugetul local 500.000 de lei plus TVA. „Mai avem de așezat covorul sintetic. În maxim o lună facem recepția!”, a încheiat primarul Lăzărescu.
JCS-Ionel Ivașcu