OȚELU ROȘU – Activele lui au fost cumpărate în bloc de o firmă controlată de familia Umbrărescu, la o licitație cu un singur ofertant!
Noua proprietară a combinatului, Eco Wind Power SRL, este aceeași firmă care a devenit în acest an principalul creditor al falimentarului, de acum, fost proprietar, după cumpărarea succesivă a mai multor creanțe totalizând aproape 127 mil. lei. Licitația publică cu strigare, organizată de către Consorţiul Estconsult IPURL, Solvens SPRL şi LD Expert Grup SPRL (lichidatorul judiciar), a vizat vânzarea în bloc a activelor Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME) evaluate, în ianuarie 2024, la 138,76 mil. lei (cca. 28,19 mil. euro), din care 52% o reprezintau valoarea construcțiilor, 34% cea a echipamentelor tehnologice și 10% cea a terenurilor. Potrivit documentelor consultate de publicația profit.ro, prețul de vânzare a fost de 138,85 milioane lei, la care s-au adăugat aproape 2,8 milioane lei cheltuieli de procedură asumate de cumpărător – în total 141,65 milioane lei, bani plătiți integral la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile și mobile ale combinatului.
Din suma totală de 141,65 mil. lei, 135,5 mil. au fost acoperite cu creanța ANAF asupra Laminorul, achiziționată de Eco Wind Power de la Fisc în februarie anul acesta (120,389 mil. lei creanța propriu-zisă și 15,117 mil. lei dobânzi la creanță, calculate până la data licitației). Creanța ANAF a fost cumpărată atunci de firma familiei Umbrărescu cu circa 63,9 milioane lei. „Potrivit declarației date la începutul licitației, ofertantul câștigător a declarat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 270 alin (7) din Codul Fiscal cu privire la neincluderea acestei tranzacții în sfera de plată a TVA.“, se menționează într-un document consultat de profit.ro.
Potrivit termene.ro, asociații Eco Wind Power SRL sunt Mirela Umbrărescu (89% din capital), Alexandru Teodor Umbrărescu (5%), Petru Răzvan Umbrărescu (5%) și Dorinel Umbrărescu (1%). Reamintim că în cursul vizitei pe care a efectuat-o în județ, în luna mai, premierul Marcel Ciolacu a anunțat la Oțelu Roșu că „Grup UMB, condus de domnul Umbrărescu, va investi aici peste 300 de milioane de euro şi va crea peste 600 de locuri de muncă noi. Investiţia vine să asigure producţia materialelor necesare proiectelor de infrastructură din România.“
Recent, mai precaut decât altădată, prefectul Ioan Dragomir confirma doar că la Oțelu Roșu „se lucrează și cât de curând, dar nu anul ăsta, se va organiza de către proprietar o vizită pentru presa din județ, și nu doar. Sper să fie o surpriză… wow!“
JCS-Walter Fleck
3 Comentarii
Intrebarea e daca mai gaseste lucratori ?
Povești electorale pentru proști.
Între timp la Oțelu nu mai există primar și nici viceprimar, taxele au fost majorate după bunul plac al așa-zișilor consilieri locali … o adevărată realizare a incompetenților care conduc orașul.
Si ce legatura are primarul si primaria cu combinatul?
Te bagasi si tu ca musca in lapte!