În virtutea acesteia, o delegaţie de la Clinca de Chirurgie şi Transplantare Hepatică a Universităţii de Medicină din Essen va veni la Timişoara săptămâna viitoare. Profesorului dr. Andrea Frillig îi va fi acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Medicina din Timişoara, pentru meritele sale în ajutorarea specialiştilor de la Spitalul Municipal.
De altfel, medicul german a colaborat cu profesorul Vladimir Fluture la editarea unei cărţi de chirurgie de urgenţă care va fi lansată pe 20 februarie la Timişoara. De asemenea, unul dintre cei mai mari chirurgi în transplantul de ficat din întreaga lume, profesorul Christoph E. Broelsch va susţine o conferinţă la Spitalul Municipal Timişoara tot în 20 februarie.