Caraş-Severin, Romania

Se reduc posturile didactice auxiliare şi cele nedidactice, la sate nu se va mai tolera plata cu ora pentru munca de secretariat, iar la disciplinele opţionale, orele vor fi reduse la minimum.

Reducerea posturilor începe să aibă primele efecte şi în judeţul Caraş-Severin, dar, momentan, aceasta nu are vreo legătură directă cu procesul educaţional.

În această fază, potrivit unei decizii emise de Inspectoratul Şcolar Judeţean, începând din luna septembrie, se vor aplica prevederile legate de numărul elevilor pe clasă, care, potrivit liderului sindical Mariana Zvarici nu vor afecta mediul urban cărăşean, ci doar şcolile de la sate. În privinţa curriculumului la decizia şcolii (disciplinele opţionale), numărul de ore se va realiza la minimul prevăzut în planurile cadru, ceea ce duce la revizuirea încadrării cu personal didactic pentru anul şcolar viitor.

De asemenea, statul nu va mai plăti un leu pentru secretarele din mediul rural care lucrau la plata cu ora. În prezent, această muncă este făcută de diferite persoane când, de fapt, munca specializată este făcută de primării pentru şcoli, directorii instituţiilor urmând să se ocupe, personal, de celelalte activităţi.

Totuşi, deşi majoritatea directorilor aşteptau tremurând decizia ISJ, situaţia nu este atât de critică. Un număr de 67 de instituţii din învăţământul preuniversitar au primit ca sarcină să reducă, în total, 78 de posturi (câte 0,5-2 posturi pe unitate) din rândul personalului didactic auxiliar şi al celui nedidactic. Ce înseamnă personal didactic auxiliar? Mariana Zvarici explică: „secretarele, bibliotecarele, contabilii, laboranţii etc“. Personalul nedidactic cuprinde femeile de serviciu, muncitorii, personalul de întreţinere, paznicii etc.

Totuşi, de la „promisiunea“ de a reduce 127 de posturi până la decizia finală, vizând doar 78, există o diferenţă de 49 de posturi, care sunt didactice, probabil de suplinitori necalificaţi, aşa cum ne asigura conducerea ISJ. Potrivit Marianei Zvarici, este posibil ca aceste posturi reduse să nu fie ocupate de nimeni.

Au apărut însă nişte zvonuri legate de unii directori sau inspectori şcolari care vor fi obligaţi să-şi dea demisia, fie pentru că nu mai sunt agreaţi, fie pentru că nu mai sunt în ton cu noua culoare a ISJ. Ca şi alţii dinaintea lor, de pe vremea destituirilor prin fax…

Antoniu Mocanu
[email protected]