Caraş-Severin, Romania

Avertizarea intră în vigoare sâmbătă, ora 14.00 şi expiră duminică la ora 9.00. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată începând din vestul şi sud-vestul ţării, apoi şi în restul teritoriului.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi mai ales în Banat, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, izolat 50 l/mp.