CARAŞ-SEVERIN – Într-un peisaj al comunicării invadat de Fake și manipulare, noi mizăm pe profesionalism!
Pentru cei care s-au cufundat cu desăvârșire în rețelele sociale de genul TikTok, e o minune că există un club al presei la Reșița, care mai și mizează pe asul din mâneca profesionalismului. „Ia, uite! Au și club !…” a exclamat cineva, evident ironic, pe „regina asiatică” a rețelelor sociale.
Da!, ziariștii din Caraș-Severin au și club. Un club unde se discută teme interesante, de actualitate, se caută răspuns la dilemele profesionale. Deloc paradoxal, justificat într-un peisaj al comunicării supraîncărcat de rețelele sociale. Rețele care surclasează nu doar mass-media, cu toată galeria sa de forme – ziare, televiziuni, radiouri -, ci toate principiile comunicării și fac legea. Câștigă tururi de scrutin. Au ambiția să pună președintele României. Dezbină țara, încearcă s-o întoarcă pe contrasens, aruncând-o în delir politic. Și încă nu și-au spus ultimul cuvânt. E ceva mai actual în România zilei? Mai captivant în comunicarea publică?… Acolo unde prin profesia noastră, prin tradiție, ADEVĂRUL și regula verificării oricărei informații din surse alternative au fost rege și regină?… Iar acum, în locul adevărului a apărut Fake-ul. Și manipularea. Regulile și valorile au fost înlocuite de furie și ranchiună, ideile de limbajul vulgar și agramat.
În acest peisaj general intoxicat, de bun augur rămâne totuși faptul că întrunirile noastre au trecut ușor granița profesiei, interesând tot mai mult cititorii, ascultătorii, pe cei care vizionează emisiunile tv., spre propria lor elucidare.
Când am propus înființarea Clubului Presei din Banatul de Munte, simțeam nevoia afirmării și recunoașterii comunității noastre, a ziariștilor. Sigur, în Caraș-Severin existau și există ziariști cunoscuți. Recunoscuți. Apreciați. Dar toți aceștia s-au afirmat și au obținut recunoașterea profesională pe partituri solo-voce. Indiferent dacă au fost articole/emisiuni sau cărți, toate ieșirile la rampă țineau de un anume individualism. Lipsea forța comunității ziariștilor. Aveam Filiala Caraș-Severin a UZPR, una dintre cele mai puternice din țară, cu peste 100 de membri din Banat, inclusiv cu membri din diasporă. Din Gratz – Austria, din Grecia, Canada. Din Banatul istoric: de la Pancevo – Serbia și Gyula- Ungaria. Însă despre filială nu se știau prea multe în opinia publică, în comunitatea în care trăiam. Filiala se manifestase până atunci mai mult în interiorul său, ca un sindicat care s-a luptat pentru drepturile breslei. Le-a și câștigat, în timpul președinției lui Doru Dinu Glăvan, când, prin concursul multora, s-a obținut cel mai mare drept pentru ziariști odată cu acordarea statutului de uniune de creație cu merite și implicare în viața socială.
În 20 iulie 2020, sub bolta de vie de la Librăria „Semn de carte”, din Reșița, au aderat la înființarea Clubului Presei din Banatul de Munte: „Jurnal de Caraș-Severin”, Radio România Reșița, Studioul „Banat TV”; presa literară, adică revistele: „Semenicul”, „Reflex”, „Reșița Literară”; presa on-line; presa religioasă; presa școlară; presa sătească; autorii unor cărți despre istoria presei. Existau și proiecte pe măsură, dar… Spre nenorocul nostru, nu mult după înființarea clubului, am căzut cu toții sub incidența epidemiei de Covid. Am reușit totuși ca, înainte de a se agrava starea de sănătate a națiunii, să organizăm o sesiune de comunicări (15 ianuarie 2021) pe tema Opera publicistică a poetului Mihail Eminescu, cu excelente intervenții susținute de laureații Galei UZPR 2020: prof.univ.dr. Adrian Dinu Rachieru, de la Universitatea de Vest din Timișoara, și eminescologul Gheorghe Jurma.
MEMORIA FOCULUI
250 de ani de industrie la Reșița
Anul 2021 avea o mult prea mare importanță în existența Reșiței pentru ca noi, ziariștii, să rămânem pasivi. Să nu generăm propriul eveniment. Cu 250 de ani în urmă, la 3 iulie 1771, se puneau bazele industriei reșițene. Câte localități din Europa și din lume se pot mândri cu acest blazon? Chiar și cea mai mare putere a lumii, Statele Unite ale Americii, se crea cu 5 ani și o zi după inaugurarea industriei reșițene.
Ce era de făcut în contextul în care aveam doi mari adversari? Unul: epidemia de Covid, care nu ne permitea întrunirea și doi: marcam 250 de ani de industrie la Reșița… cam fără industrie. Nici măcar 10% din ceea ce era odată (asta ca să fiu generoasă cu cei responsabili de pierderi!), nu mai funcționa. Așa că, am decis să mizăm pe istoria și tradiția industrială a Reșiței – doar istoria și tradiția ne-au mai rămas fidele! – și să recurgem la un eveniment online, realizat cu sprijinul „Banat TV”, a managerului studioului, Cornelia Dunăreanu. Realizarea noastră întitulată: MEMORIA FOCULUI – 250 de ani de industrie la Reșița, a fost difuzată chiar în ziua de 3 iulie 2021, ora 20 și reluată de câteva ori. Fără exagerare, a rămas principalul eveniment care a marcat cei 250 de ani. La provocarea inițiatorului și moderatorului au vorbit: dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, specialist în patrimoniu industrial; Walter Fleck, din partea Fundației Muzeul Locomotivelor; prof.univ.dr.ing. Nadia Potoceanu; Gheorghe Jurma, directorul Editurii Tim; Ioana Mihăiescu, arhitectă și Dorinel Hotnogu, consilierul primarului. În calitate de moderator, am punctat tot ce mi s-a părut cu adevărat istorie de talie. Timp de două ore am traversat cei 250 de ani.
Cu regretul că spațiul nu-mi permite să evoc atât cât recunoștința mea față de Reșița – unde m-am format ca ziarist și m-am maturizat- o cere, vă rog, dragi cititori, să-mi permiteți să evoc câteva premiere și evenimente unice generate de industria reșițeană, înainte și după 1943 când Enciclopedia României considera uzinele din Reșița cele mai importante uzine din România. Așadar…
– Prima privatizarea la Reșița are loc (1 ianuarie 1855), atunci când uzinele reșițene au fost concesionate societății multinaționale StEG și integrate astfel unui proiect de anvergură care viza construcția și exploatarea unei rețele de căi ferate în Europa. În acele vremuri, rețelele de căi ferate în Europa erau la fel de importante și de actualitate cum sunt astăzi autostrăzile. Imediat după, Reșița a construit poduri de cale ferată, dar și alte poduri din oțel în: Austria, Ungaria, Serbia, Bosnia, cum a fost podul peste Dunăre de la NoviSad sau cel de la Szegedin, de peste Tisa, realizat după planurile inginerului Gustav Eiffel. Consecința acestei privatizări? Banatul de Munte a devenit regiunea cea mai bogată din Europa de Sud-Est;
– La nici 10 ani de la înființare, uzinele reșițene au participat la expozițiile mondiale de la Londra (1862), Paris (1867), Viena (1873), unde a fost expusă prima locomotivă construită la Reșița;
– Construcția de locomotive, una din performanțele Reșiței, începe în 1872-1873, când s-au realizat primele locomotive din tot spațiul românesc, dar perioada de glorie în fabricarea locomotivelor a venit odată cu Marea Unire și cu înființarea UDR – Uzinele de Fier și Domeniile Reșița.
– De la începuturi, Reșița a produs muniție și armament. De la ghiulele – așa a început producția la Reșița -, la prima afacere de export destinată Regatului Neapole, în 1793, pe vremea când ne disputam concurența cu englezii în Marea Adriatică, producția de armament a atins un vârf odată cu izbucnirea primului război mondial când StEG se transformă într-un producător de arme pentru puterile Central- Europene.
– Un moment definitoriu în prestigiul uzinelor reșițene l-a constituit apariția Societății Uzinele de Fier și Domeniile Reșița (UDR), la 8 iunie 1920. UDR a preluat patrimoniul StEG și a atras fonduri prin acțiuni de emisiuni la care au subscris bănci românești, străine și grupuri internaționale de renume.
– Prezența în fruntea UDR a inginerului Constantin Orghidan, viitorul academician, a pus pe alte coordonate industria reșițeană. Începe asimilarea de produse noi: în 1922 se asimilează fabricația de mașini electrice în România; În 1924, în colaborare cu firma americană Național Suply CO a început asimilarea utilajului petrolier și de sondă; împreună cu firma germană Vogele, din Manheim, realizează macaze și schimbătoare de cale ferată; în 1926, se asimilează primele generatoare;
– UDR construiește, în 1932, structura metalică pentru prima clădire turn din România – Palatul telefoanelor din București;
– Primul teleferic pus în funcțiune în România este realizat tot de UDR, în 1943, și lega localitatea Văliug de Muntele Semenic – Vârful Gozna;
– Prin contribuția Uzinei Constructoare de Mașini (UCMR), continuatoare demnă a industriei reșițene, și a Institutului de Cercetare și Proiectare pentru Echipamente Hidroenergetice (ICPEHR/CCSITEHR), Reșița a fost implicată în amenajarea întregului sistem hidroenergetic național, cel mai important obiectiv fiind Hidrocentrala de la Porțile de Fier I și II. Însă, Reșița a contribuit și la realizarea centralelor hidroelectrice de la Lotru, Motru, Râul Mare Retezat, de pe Bistrița în aval, pe râurile Argeș și Olt, de la Mărișelu, Șușag, Râmeți, Tarnița.
COLOCVIILE PRESEI DIN BANATUL DE MUNTE
Odată cu anul 2024, despre care aș spune că a fost anul ideilor profesionale în dezbatere, lucrurile au intrat în normal. Sub genericul Ziaristica în mers am dezbătut temele: De la regula celor 5 W la fake-news și știrile pe striptease ; Fake-news-urile și prima victimă a războiului – ADEVĂRUL!; Muzeul presei din Banatul de Munte între proiect și realitate. 2024 a fost și anul lansărilor de carte. Cărți de publicistică, cărți de literatură semnate de membrii Filialei Caraș-Severin a UZPR. Tot mai mulți ziariști din acest spațiu spiritual au devenit și autori de carte. O parte a criticii de specialitate identifică, această tradiție mereu reînnoită în Banatul de Munte, drept un fenomen despre care am vorbit și la club cu prilejul dezbaterii: Jurnalism și literatură? Jurnalism sau literatură? Dileme vechi și noi pornind de la cărțile lansate de membrii Filialei Caraș-Severin a UZPR: Mario Balint, Daniel Botgros, Gheorghe Jurma, Victor Nafiru, Erwin Josef Țigla, Nicolae Sârbu, Dorina Sgaverdia. La acestă întrunire, de fapt la toate, ne-a fost parteneră Editura TIM, din Reșița, director Gheorghe Jurma, ziarist cu vechi stagii, scriitor, autorul unui masiv volum despre presa locală intitulat: „Panorama presei din Caraș-Severin”.
Așadar, 2024 a fost și anul parteneriatelor. Pe lângă parteneriatul cu Editura TIM, am avut unul și cu Radio România Reșița. Luni în șir, pe terasa de la Radio Reșița, o superbă grădină suspendată la kilometrul zero al Reșiței, au avut loc întrunirile noastre. Cu dezbateri, cu idei din interiorul breslei și din afară, cu zeci de zeci de participanți la câte o lansare de carte. Dar poate cele mai interesante parteneriat s-au născut la întâlnirea dintre istorici și „istoricii clipei”, cum sunt considerați ziariștii. Prima a fost în Valea Almăjului, la Șopotul Vechi, comuna Dalboșeț (19 octombrie 2024), acolo unde printr-o preocupare de o viață profesorul Gheorghe Rancu a înființat Muzeul presei rurale din Banatul istoric. Și unde fiul său, istoricul Dacian Rancu, împreună cu oficialitățile locului, îi continuă pasiunea. Existența acestui muzeu a fost motivul pentru care Clubul Presei din Banatul de Munte s-a aflat în „Valea Miracolelor”. Dar nu a fost un miracol, ci doar un firesc, faptul că, la „Colocviile presei din Banatul de Munte”, tematica noastră, a Clubului Presei, s-a completat perfect cu cea a secțiunii „Istoria presei” din cadrul „Conferinței istoricilor din Banatul istoric”, ediția a III-a. Au participat: istorici și ziariști din județele Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara; istorici, oameni de cultură și ziariști de la presa de limba română din Serbia, Ungaria; chiar și o delegație, la nivel național, a UZPR, formată din: Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, Emil Stanciu, vicepreședinte al UZPR, și Teodora Marin, responsabilă a Editurii UZP.
PRESA ȘI REVOLUȚIA
În 17 decembrie 2024, am organizat, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, dezbaterea: „PRESA ȘI REVOLUȚIA – 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989”.
De ce presa și revoluția? Pentru că rolul pe care presa/mass-media l-a avut în acele zile și nopți fierbinți a făcut parte din arsenalul învingătorului. A fost importantă. Cel puțin „Revoluția televizată” unică în felul său, a fost glonțul care a atins ținta.
De ce presa și revoluția? Pentru că noi, ziariștii, deși au trecut 35 de ani din acel decembrie 1989, nu am scris și nu am rescris totul. Da!, nu am rescris. Nu pentru a altera adevărul, ci tocmai pentru a întregi puzzle-ul numit ADEVĂRUL REVOLUȚIEI. Cu niște ani în urmă, într-una din cărțile mele scriam: nu e ușor să rostești adevărul, dar cu mult mai greu este să-l descoperi. Și nu mă dezic. Au fost greu de descoperit adevărurile Revoluției din Decembrie, unele nu au fost descoperite nici până astăzi: a fost revoluție, lovitură de stat sau revoltă populară? ; cine a tras în noi?; unde sunt teroriști?… Cu adevărul a fost greu atunci, când ne-am trezit în cu totul și cu totul altă lume, e greu și astăzi, în epoca post-adevărului, pentru că tehnica și știința neadevărului, a răului au avansat. Oamenii cred cu mult mai mult în ceea ce se difuzează pe rețelele sociale decât în mediile informate, pun sub semnul întrebării informațiile mass-mediei profesioniste, dar cred în influenceri plătiți, cad în capcana fake-news-urilor și a manipulărilor cu mult mai mare apetență (nu că acestea nu s-ar fi practicat și în Decembrie 89).
La evocare, pentru că a fost mai mult o evocare, am avut drept parteneri: Asociația Tinerilor Revoluționari din Decembrie 1989 Caraș-Severin, Muzeul Banatului Montan și Editura TIM. O evocare și o premieră. Așa cum a mărturisit dr. Livia Magina, pentru prima dată, în toți cei 35 de ani, instituția, al cărei manager este, a fost parte la o acțiune consacrată lui Decembrie 89. Au vorbit despre evenimentele din Reșița și județ: revoluționarii Ion D. Cucu, Irinel Gavril Struță și Liviu Spătaru; istoricii Livia Magina și Constantin Brătescu, ziariștii: Gheorghe Jurma, Nicolae Sârbu, Dorina Sgaverdia. A străjuit această reuniune, nu lipsită de scântei revanșarde, o mini-expoziție documentară cu ziare, publicații, afișe, apărute în zilele revoluției la Reșița, Timișoara, Lugoj, Caransebeș – orașe martir din Banat -, dar și obiecte ale revoluționarilor, inclusiv steagul Revoluției la Reșița. Undeva în spatele vorbitorilor, pe un ecran, s-au derulat fotografii realizate în timpul revoluției de reșițenii Aurel Săndulescu și Puiu Voinea, dar și de timișoreanul Constantin Duma, membru al UZPR, premiat în acele zile la Gala de excelență a UZPR din București.
Și ca să mă întorc la începutul acestor rânduri: da!, ziariștii din Caraș-Severin au un club la care vor dezbate – și în continuare! – frământările breslei și ale comunității în care trăiesc.
Dorina Sgaverdia
